1:19 Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El,
Dumnezeu a vrut. [,,A plăcut Tatălui”, KJV; ,,binevoit-a Dumnezeu ”, traducerea lui G.Galaction.] Cuvântul ,,Tatălui” [,,Dumnezeu”] este adăugat. Comentatorii nu au ajuns la o înţelegere dacă acest cuvânt este bine adăugat sau dacă ,,toată plinătatea” ar trebui să fie subiectul propoziţiei, lucru care este posibil din punct de vedere gramatical. Potrivit cu ultima interpretare, versetul ar zice: ,,deoarece toată plinătatea a vrut să locuiască în El” (vezi RSV). Tatăl pare să fie subiectul versetului 20, aşa că e normal să fie subiect subînţeles şi în versetul 19. Pasajul are un înţeles corect şi când ,,toată plinătatea” are rol de subiect. Ambele exprimări se încadrează bine în context.
Plinătatea. Gr. pleroma, ,,plinătate”, ,,întregime”, ,,ceea ce a fost încheiat”, ,,complet”. Pleroma era folosit în greaca seculară pentru a desemna echipajul complet al unei corăbii sau al trupelor, pentru a descrie o populaţie ajunsă la numărul maxim, pentru a indica suma totală necesară pentru a încheia o tranzacţie financiară şi pentru a desemna materialele necesare pentru construirea unei clădiri. În Noul Testament are în general înţelesul de întregime (vezi Marcu 2,21; 6,43; Romani 13,10; 1 Corinteni 10,26; Galateni 4,4; Efeseni 1,10.23). Reiese că învăţătorii mincinoşi din Colose, ca şi gnosticii, susţineau că unele din funcţiile Divinităţii, ca de pildă mijlocirea şi puterea de a crea, se găseau şi în îngeri sau în fiinţele create, care erau cu o treaptă mai prejos. Pavel le spune celor care perverteau adevărul că în Hristos se găseşte totalitatea funcţiilor Divinităţii. El este Domnul tuturor celor create. Plinătatea se găseşte în Hristos de la început.
Locuiască. Gr. katoikeo, ,,a avea un sălaş permanent şi stabil” (vezi cap. 2,9). Învăţătorii mincinoşi susţineau că Divinitatea sălăşluieşte în Isus numai parţial şi temporar. Pavel îi corectează pe coloseni cu privire la acest punct de vedere. Nu numai că Isus posedă, ca o prerogativă permanentă, plinătatea scopului şi puterii divine, dar El şi exprimă pe deplin trăsăturile personalităţii divine (Efeseni 1,23; 3,19; 4,13; Coloseni 2,9). Mântuitorul este expresia slavei Tatălui; El este chipul vizibil al persoanei Sale (cap. 1:15). În Hristos e realizată complet şi veşnic exprimarea perfectă a Dumnezeirii. Această exprimare a Divinităţii a ajuns la manifestarea ei deplină numai când a avut loc sacrificiul Mântuitorului, deoarece aspectul sacrificial al desăvârşirii divine nu era văzut înainte de moartea Sa.
Vezi harta cu biserica la încheierea lucrării lui Pavel