Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Amos

Amos 8:11


8:11 Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului.

Voi trimite foamete. Profetul arată clar către un timp când, din cauza neascultării stăruitoare, va fi prea târziu pentru israeliţi să se întoarcă la cuvântul lui Dumnezeu, într-o încercare de a evita judecăţile divine. O adâncă întristare îi stimulează adesea pe oameni să ia aminte la Sfintele Scripturi. Din nefericire, o astfel de întristare vine adesea prea târziu pentru a mai produce vreun rezultat pozitiv. Aceasta se întâmplă nu pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a retras de la păcătos, ci pentru că păcătosul a ajuns atât de împietrit în nelegiuirile lui, încât el doreşte numai să scape de urmările fărădelegilor lui şi nu să-şi părăsească şi căile rele. El L-a întristat pe Duhul Sfânt dincolo de orice nădejde de adevărată pocăinţă şi reformă a caracterului (vezi Geneza 6,3.5.6; vezi comentariul la 1Samuel 28,6).

În ,,Ziua Domnului” finală, chiar imediat înainte de a doua venire a lui Hristos, această experienţă a vechiului Israel se va repeta, când oamenii nepocăiţi de pe întregul pământ, suferind în timpul celor şapte plăgi de pe urmă, vor căuta alinare în nenorocire prin orice mijloc posibil, chiar şi prin întoarcerea la cuvântul lui Dumnezeu, pe care mai înainte neglijaseră să-l studieze şi să-l asculte (vezi GC 629).