6:8 Domnul Dumnezeu a jurat pe Sine însuşi, şi Domnul, Dumnezeul oştirilor, a zis: Mi-e scârbă de mândria lui Iacov, şi-i urăsc palatele; de aceea, voi da în mâna vrăjmaşului cetatea cu tot ce este în ea.
A jurat. Aici Domnul Se adaptează la limbajul şi experienţa omenească (vezi Ieremia 51,14; Amos 4,2).
Dumnezeul oştirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3; Vol. I, p. 170-173.
Mândria. Ebr. ga’on, ,,înălţime”, ,,eminenţă”, sau ,,mândrie” (vezi comentariul la Ieremia 12,5).
Aici referinţa este clar la acele palate şi la alte edificii care constituiau mândria lui Israel (vezi Daniel 4,30; vezi comentariul la Osea 5,5). Este un rău destul de mare în a irosi chiar banii câştigaţi pe cale cinstită pe clădiri pretenţioase, însă israeliţii îşi asiguraseră luxul şi splendoarea prin necinste, în special prin nedreptăţi faţă de săraci (vezi Amos 2,6.7; 3,10; 4,1). Ura divină faţă de ,,mândria” şi ,,palatele” lui Iacov descoperă că Dumnezeu nu-i urăşte pe oameni, ci de fapt faptele şi lucrările păcătoase ale acestora (vezi Ezechiel 18,29-32; Osea 11,1-4.8; Ioan 3,16).
Cetatea. Adică, Samaria.