6:1 Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion, şi la adăpost pe muntele Samariei, vai de mai marii aceştia ai celui dintâi dintre neamuri, la care aleargă casa lui Israel!
Fără grijă. Într-o stare de mulţumire de sine şi siguranţă închipuită (vezi Isaia 32,9; Ţefania 1,12). Întrucât regatul de sud dădea şi el e faţă, într-o oarecare măsură această stare primejdioasă de apatie şi apostazie, Sionul este denunţat şi el (vezi Amos 2,4).
Muntele Samariei. Vezi Amos 3,9; 4,1; vezi comentariul la 1Regi 16,24. Situată pe un deal, cu
o aşezare care domina câmpia înconjurătoare de mici dimensiuni, puternic fortificată cu ziduri groase, cetatea Samariei era fără îndoială considerată de locuitorii ei ca aproape invincibilă. Tăria ei putea cu uşurinţă să le dea un sentiment de încredere acelora care se încredeau mai mult în fortificaţii materiale, decât în protecţia lui Dumnezeu. Rezistenţa acelor fortificaţii s-a dovedit prin faptul că puternica oştire a imperiului asirian a avut nevoie de doi ani (3 ani, după sistemul de calcul inclusiv; vezi Vol. II, p. 136) ca să captureze Samariei (vezi comentariul la 2Regi 18,9.10).
Mai marii. Ebr. nequbim, ,,cei distinşi”, conducătorii naţiunii.
Celui dintâi dintre neamuri. Israel purta acest nume falnic deoarece era alesul lui Dumnezeu, însărcinat de el să ducă restului lumii o cunoaştere a Dumnezeului cerului (vezi Exod 19,5; 2Samuel 7,23; vezi p. 26-30).
La care. Aceasta se referă la conducătorii naţiunii, chemaţi să ofere poporului călăuzire şi care, prin urmare, ar fi trebuit să fie modele de neprihănire şi dreptate.