Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Amos

Amos 3:7


3:7 Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-Şi descopere taina Sa slujitorilor Săi proroci.

Nu, Domnul Dumnezeu. Toate nenorocirile cu care era ameninţat Israel vor veni, dar nu fără ca mai întâi Domnul să-Şi avertizeze poporul prin profeţii Lui (vezi Isaia 13,19; 14,29). Îndurarea lui Dumnezeu este arătată prin faptul că El nu aduce pedepsele Sale asupra oamenilor până ce nu-i înştiinţează mai întâi prin profeţii Lui. El prezice nenorocirea care urmează să vină cu nădejdea că nu va fi forţat să o aducă. Înainte ca Domnul să fi adus plăgile asupra Egiptului, El l-a avertizat pe faraon prin Moise. Înainte ca romanii să fi distrus Ierusalimul, Isus a prezis distrugerea cetăţii. Le fel şi în zilele noastre, înainte de distrugerea lumii la a doua venire a lui Hristos, Dumnezeu ne-a învăţat din belşug prin profeţiile Cuvântului Său (vezi GC 594, 598; 7T 14).

În ciuda faptului că Israel le-a poruncit proorocilor: ,,Nu proorociţi” (Amos 2,12), Dumnezeu proclamă că El va continua să-Şi descopere voia solilor Săi aleşi.

Slujitorilor Săi. Marea onoare pe care Dumnezeu o acordă profeţilor Lui este arătată de faptul că ei sunt nu numai ,,slujitorii”, ci şi confidenţii Lui, cărora li s-a încredinţat chiar sfatul Lui.