3:2 Eu v-am ales numai pe voi dintre toate familiile pământului: de aceea vă voi şi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre.
Numai pe voi. Legătura specială a lui Dumnezeu cu copii lui Israel este deseori accentuată în Scripturi (vezi Deuteronom 4,7.20; 14,2; 2Samuel 7,23; 1Cronici 17,21; Romani 9,4.5). Când Israel, ca naţiune, a refuzat să trăiască potrivit cu înaltele sale privilegii şi să accepte răspunderile ce-i reveneau, poziţia aceasta favorizată i-a fost luată şi dată familiei spirituale a lui Dumnezeu de pe pământ, biserica creştină (vezi p. 35, 36). Noi suntem aduşi în familia lui Dumnezeu (vezi Galateni 3,26-29) prin naşterea noastră spirituală în Hristos ca Mântuitor (vezi Ioan 1,12.13; 3,3; 2Petru 1,4). Aceasta ne face ,,copii ai lui Dumnezeu” (1Ioan 3,1) şi astfel ,,împreună moştenitori cu Hristos” (Romani 8,17) şi primitori ai harului şi ai tuturor privilegiilor de familie (vezi Galateni 4,6.7).
Pedepsi. Din cauza înaltelor lor privilegii şi a luminii abundente pe care Domnul a îngăduit-o să strălucească pe cărarea lor, El îl va pedepsi în mod deosebit pe Israel pentru nelegiuirile lui. Cu cât suntem mai conştienţi de rudenia noastră spirituală cu Dumnezeu, cu atât mai vrednică de pedeapsă este fapta lepădării de Dumnezeu, şi cu atât mai cuvenite urmările unei astfel de purtări. De marile privilegii nu trebuie să se abuzeze, altminteri ele vor atrage asupra noastră pedepse grele (vezi Luca 12,47.48). Iubirea lui Dumnezeu pentru noi încă dăinuieşte, fapt care-L determină să încerce o altă cale, fie ea şi una ,,ciudată”, pedeapsa, cu nădejdea de a ne aduce la o îndreptare morală şi spirituală (vezi Isaia 28,21).
Toate nelegiuirile voastre. Păcatul principal al regatului de nord al lui Israel era apostazia (vezi 3,14; 4,4; 5,4.5). Totuşi, în capitolul acesta trebuie observat că păcatele care în mod special atrag mustrarea divină şi pedeapsa făgăduită sunt extrema corupţie morală, lăcomia şi luxul care la rândul lor produc o neruşinată dispreţuire a celor mai simple datorii pe care le datorăm semenilor noştri şi o asuprire violentă a săracilor. Acest din urmă rău constituie în repetate rânduri motivul unei aspre mustrări (vezi şi 2,6.7; 4,1; 5,11.12; 8,5.6). Amos îi osândeşte cu putere pe cei mari şi pe cei bogaţi pentru neglijarea şi folosirea greşită a bogăţiei şi influenţei lor, binecuvântări care ar fi trebuit să fie folosite pentru a îndrepta corupţia şi sărăcia existente.