Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 9:36


9:36 În Iope, era o ucenică numită Tabita, nume, care în tălmăcire se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.

Iope. Gr. Ioppe, de la ebraicul Yapho, însemnând ,,frumuseţe”, modernul Iafa. Vezi Iosua 19,46; 2 Corinteni 2,16; Iosua 1,3. Oraşul e menţionat de egiptenii secolului al XV-lea î. Hr. Locul era vestit în legendele greceşti ca punctul unde Andromeda era legată când a fost eliberată de Perseu (Strabo, Geografie XVI, 2,28; Iosif, War, III, 9.3, 420,421). Oraşul se afla pe un deal atât de înalt, încât se pretindea că de pe vârful lui se poate vedea Ierusalimul. Era portul cel mai apropiat de Ierusalim şi, deşi era dificil şi primejdios de a se pătrunde în port, a fost folosit pentru debarcarea lemnului, care, mai întâi sub domnia lui Solomon, şi mai târziu sub Zorobabel, a fost adus din Liban pentru construirea Templului (1 Regi 5,9; 2 Cronici 2,16; Ezra 3,7). Era portul de la care corăbiile porneau spre Tarşiş (Iosua 1,3). Sub Macabei portul şi fortificaţiile au fost refăcute (1 Macabei 14,5). August a dat oraşul, lui Irod cel Mare şi mai apoi lui Archelau (Iosif, Antiquities, XV 7,3; XVII 11,4). Când Arhelau a fost demis, cetatea a devenit o parte din provincia romană Siria. Ea a rămas fanatic iudaică şi a rămas credincioasă iudaismului în decursul frământărilor din anii 66-70

d. Hr. Pe vremea lui Petru, şi mai târziu, era vestită ca sălaş de piraţi. Aici, ca şi în cazul Lidei (vezi Fapte 9,32), formarea unei grupe de creştini a fost probabil realizată de Filip (vezi cap. 8,40).

Uceniţă. Gr. mathetria, ,,ucenic de parte femeiască”.

Tabita. Un nume aramaic, Tabyetha, corespunzând numelui ebraic Ţibia din VT (2 Regi 12,1; 2 Cronici 24,1) şi ( 1 Cronici 8,9), ,,gazelă”. Forma greacă Dorcas, însemnează ,,capră sălbatică” sau ,,gazelă”. Faptul că numele acestei uceniţe este dat în două limbi poate explica oarecare puncte de legătură dintre secţiunile ebraică şi elenistică ale bisericii.

Făcea o mulţime de fapte bune. (,,Plină de fapte bune”, KJV) De unde Dorca e privită ca o diaconiţă a bisericii din Iope. E adevărat, aceasta ar putea reflecta influenţa lui Filip. El era unul din cei şapte (vezi cap. 6,3.5) şi e cu putinţă că el a adus organizaţia bisericii din Ierusalim în bisericile pe care el însuşi le-a înfiinţat. În felul acesta, se poate ca Dorca să fi avut o deosebită grijă de văduvele din biserică (cf. cap. 6,1; 9,39).

Milostenii. Gr. eleemosune, ,,milă”, mai ales arătate prin darea de milostenii, de unde ,,caritate”, ,,binefacere”, ,,pomeni”. Binefacerea Tabitei se manifesta pe două căi principale: ea îşi oferea serviciul în ,,fapte bune”, dădea avutul ei în ,,milostenii”. Ea nu era mulţumită cu a fi caritabilă prin altul, ci se dădea pe sine, ca şi avutul său.