9:32 Pe când cerceta Petru pe toţi sfinţii, s-a pogorât şi la cei ce locuiau în Lida.
Pe când. (,,S-a întâmplat”, KJV). Vezi Luca 1,8. Expresia este tipică pentru stilul lui Luca. El o foloseşte de cel puţin 39 de ori în evanghelia lui şi de 14 ori în Fapte. Ea de obicei marchează o legătură în naraţiune.
Cerceta. (,,Trecea”, KJV, ,,Trecând”, Nitz) Gr. dierchomai, ,,a trece prin”. Pentru semnificaţia lui misionară vezi cap. 8,4 (cf. Luca 9,6).
Petru. De la acest punct până la cap. 11,25, relatarea părăseşte pe Saul şi se îndreaptă către lucrarea lui Petru. Din cauza aceasta, această parte este uneori descrisă ca ,,Faptele lui Petru”. Este evident totuşi că Luca dă relatarea aceasta a lucrării lui Petru nu ca o biografie parţială a acestui stâlp al bisericii, ci ca o parte a planului său literar general de descriere a convertirii neamurilor. Când, prin lucrarea lui Petru, această nouă fază a serviciului creştin era bine avansată pe drumul ei, scriitorul se reîntoarce la viaţa lui Saul şi se concentrează la activităţile lui printre neamuri.
Naraţiunea lui Luca (Fapte 8,25) lăsase pe Petru, împreună cu Ioan, predicând Evanghelia în satele Samaritene în drumul său de înapoiere la Ierusalim. După reîntoarcerea sa a avut o vizită de 15 zile a lui Saul (Galateni 1,18). Dar e clar că apostolii nu s-au restrâns la Ierusalim; ei au mers mai departe pe teren şi au servit grupelor de credincioşi de curând înfiinţate. Astfel de vizite au ajutat să se unifice biserica tânără şi să promoveze creşterea ei echilibrată.
Pe toţi. (,,Prin toate locurile”, KJV) Aceasta poate fi tradusă şi ,,printre toţi”, referindu-se fie la grupele bisericeşti din v. 31, fie la ,,sfinţii” menţionaţi mai târziu în versetul acesta.
Sfinţii Vezi v. 13.
Lida. Lod din VT (1 Cronici 8,13; Ezra 2,33; Neemia 7,37; 11, 35) cunoscut în timpurile moderne ca Ludd. Oraşul fusese întemeiat de colonişti din seminţia lui Beniamin (1 Cronici 8,1.12), în bogata câmpie a Şaronului. Se găsea la 10 mile spre sud-est de Iope şi o călătorie de o zi spre nord-vest de la Ierusalim (Iosif, Antiquities, XX 6.2), un sat ,,nu mai mic ca un oraş în mărime”. La cererea lui Iuda Macabeul, Demetrius Soter a transferat-o între posesiunile Templului de la Ierusalim (1 Macabei 11,32-34). Sub stăpânirea Romanului Cassius, vestit pentru brutala jefuire din partea lui a proprietăţilor şi fondurilor, locuitorii Lidei au fost vânduţi ca sclavi (Iosif, Antiquities, XIV, 11.2, 275). Totuşi, şi-a recâştigat fosta ei prosperitate şi apare la data aceasta ca fiind sediul unei comunităţi creştine înfloritoare. În războaiele care au precedat distrugerea Ierusalimului, a fost ars de Cestius Gallus, în anul 66 d.Hr. (Iosif, War, II, 19,1, 515,516), când cea mai mare parte a locuitorilor ei se duseseră la Sărbătoarea Corturilor la Ierusalim, şi a fost ocupată de Vespasian în anul 68 d. Hr. (ibid, IV, 8.1, 444). Când cetatea a fost reclădită, probabil de Adrian (c. 130 d.Hr.) a primit noul nume de Diospolis (cetatea lui Zeus). Ea a fost mai târziu, sediul uneia din episcopiile principale ale bisericii siriene. Caracteristica ei principală pare să fi fost sărăcia ei. Potrivit cu un comentariu vechi, Rabi Nathan (anul 160 d.Hr.) a spus: ,,Sunt zece părţi de sărăcie pe lume, nouă în Lydia (Lida) şi una în restul lumii” (Midraş Rabbah, la Estera 1,3, ed. Soncino, p. 30). E foarte probabil că Filip evanghelistul a sădit credinţa lui Hristos în acest oraş. Oraşul se află aproape de drumul pe care ar fi călătorit Filip când a străbătut ,,toate cetăţile” în calea sa de la Azot la Cezareea (vezi Fapte 8,40).