Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 7:9


7:9 Iar patriarhii, care pizmuiau pe Iosif, l-au vândut, ca să fie dus în Egipt. Dar Dumnezeu a fost cu el,

Pizmuiau. [,,Mânaţi de invidie”, KJV; ,,Pizmuind”, Nitz]. Relatarea e că fraţii lui ,,îl urau” (Gen. 37,4.5) şi ,,au început să-l pizmuiască” (vers.11). Acesta este primul pas în argumentaţia lui Ştefan că solii lui Dumnezeu au avut totdeauna de întâmpinat împotrivire din partea acelora care au fost pentru un timp reprezentaţi ai naţiunii ebraice.

L-au vândut să fie dus în Egipt. [,,Au vândut pe Iosif în Egipt”, KJV; ,,Pe Iosif îl vândură spre Egipt”, Nitz]. De fapt Iosif a fost vândut madianiţilor şi ismaeliţilor (Gen. 37,25.28), dar întrucât rezultatul a fost vinderea ca rob al lui Iosif în Egipt, obiecţiunea la expresia lui Ştefan e de mică însemnătate. Iosif însuşi a spus fraţilor săi: ,,M-aţi vândut ca să fiu adus aici” (Gen. 45,5).

Dar Dumnezeu. Mai de grabă, ,,şi Dumnezeu”. Acesta reflectă relatarea din Gen. 39, 2.21.23. Prezenţa lui Dumnezeu nu e limitată, deoarece Domnul a fost cu Iosif chiar şi în Egiptul păgân. Amintirea lucrului acestuia trebuie să fi adus mângâiere lui Ştefan în timpul judecării lui.