6:7 Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.
Se răspândea. Mai de grabă, ,,se răspândea mereu”, indicând o creştere treptată, dar continuă. Afirmaţia lasă să se înţeleagă mai mult decât creşterea numerică menţionată în propoziţia următoare. Ceea ce se răspândea era cuvântul lui Dumnezeu. ,,Cuvântul lui Dumnezeu” aici se referă la învăţăturile lui Hristos, aşa acum erau expuse de apostoli. Versetele următoare arată că cei şapte erau activi în lucrare de învăţătură. Lucrarea diaconilor şi în deosebi a lui Ştefan, marchează o expansiune şi dezvoltare definită a proclamării creştine (vezi cap. 6,8; 8,5).
Numărul ucenicilor. Creşterea bisericii fusese extraordinară: ,,S-au adăugat aproape trei mii de suflete” (cap.2,41); ,,Domnul adăuga, în fiecare zi, la numărul lor” (v. 47); ,,mulţi… au crezut; …aproape la cinci mii” (cap. 4,4); ,,numărul celor ce credeau… se mărea tot mai mult” (cap. 5,14). Acum numărul membrilor bisericii ,,se înmulţea mult în Ierusalim”.
O mare mulţime de preoţi. [,,O mare grupă de preoţi”, KJV]. Faptul afirmat aici este plin de însemnătate. Pe cât se ştie, nici unul din urmaşii nemijlociţi ai lui Hristos nu a fost preot şi nici un preot nu e numit printre primii convertiţi. Cineva ar fi aşteptat ca unele din vorbele clare ale apostolilor şi ale diaconilor să fi trezit vrăjmăşia tuturor preoţilor. Şi fără îndoială mulţi din ei au devenit ostili. Dar sub puterea Duhului Sfânt, a atras ,,o mare mulţime” din ei la Hristos.
Veneau. [,,Erau ascultători”, KJV]. Mai de grabă, ,,stăruiau în a fi ascultători”, sugerând un continuu şir de preoţi convertiţi. În ce priveşte ascultarea necesară vezi cap. 5,32.
Credinţă. Opinia este împărţită în ce priveşte corecta interpretare a expresiei ,,ascultători la credinţă”. Vederea obiectivă susţine că ,,credinţa” se referă la suma doctrinelor creştine la care preoţii îşi dădeau asentimentul şi prin care ei şi-au rânduit viaţa (cf. Fapte 13,8; 14,22; 16,5; Gal. 1,23). Mulţi comentatori totuşi cred că ,,credinţă” aici este folosită în sensul ei subiectiv şi că Luca vorbeşte de preoţi ca manifestând ,,credinţa în Isus Hristos”. Aceasta armonizează cu uzul NT (cf. Fapte 24,24; Rom. 1,5; 16,26; Gal. 3,2). O asemenea credinţă cuprindea doctrina creştină, deoarece tocmai această învăţătură face în stare pe cineva să manifeste o credinţă inteligentă în Isus. Compară Rom. 1,5.