6:6 I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei.
I-au adus. [,,Pe care i-au pus”, KJV; ,,Pe care-i înfăţişaseră”, Nitz]. Probabil pentru examinare, instruire, şi natural pentru hirotonire.
Sau rugat. Versiunea greacă lămureşte că apostolii s-au rugat înainte de a pune mâinile pe cei şapte bărbaţi aleşi. Biserica primară nu a făcut nici un pas major fără să se roage mai întâi (vezi cap.1,14.24; 2,42).
Şi-au pus mâinile. Aceasta este prima menţionare a actului în NT. În VT, totuşi, el fusese deja folosit pentru actul binecuvântării (vezi Gen. 48,13.14) la consacrarea preoţilor (vezi Num. 8,10) şi la consacrarea lui Iosua (vezi Num. 27,18.23). Însemnătatea aceasta a actului nu era recunoscută iudeului credincios. Pentru creştin era importantă prin faptul că Domnul adesea vindeca pe bolnavi, punându-Şi mâinile peste ei (Marcu 6,5; Luca 4,40; 13,13; cf. Marcu 16,18). La fel, El a binecuvântat copiii (Matei 19,15). Apostolii, deci, aveau un bun precedent pentru binecuvântarea şi consacrarea celor şapte, prin punerea mâinilor. Ei au continuat să folosească metoda aceasta în situaţii asemănătoare, aşa cum se poate vedea în Fapte 8,17; 13,3; 19,6. În biserica apostolică au fost puse mâinile peste bărbaţi cu prilejul hirotonirii în lucrarea de slujitori ai Evangheliei (1 Tim. 4,14; 5,22; 2 Tim. 1,6). Reiese din Evrei 6,2 că practica punerii mâinilor care s-a cristalizat într-o procedură acceptată în organizaţia bisericească ar trebui să însemne o strânsă legătură spirituală între Domnul şi cel peste care sunt puse mâinile (AA 161,162).