6:5 Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.
Plăcut. Evident, nu fusese nici o intenţie de a lipsi sau neglija pe nimeni şi acum era o bucurie generală că problema fusese recunoscută şi se găsise o soluţie acceptabilă.
Au ales. Vezi vers.3. Numele celor şapte aleşi sunt greceşti şi e cu putinţă ca purtătorii numelor să fi fost greci (vezi v. 1). Totuşi, mulţi iudei purtau nume greceşti, chiar şi printre apostoli, ca de pildă Andrei şi Filip (vezi Marcu 3,18). În plus, nu e nici o dovadă că cei şapte şi-au limitat lucrarea la credincioşii de limba greacă. În ce priveşte lucrarea lor de mai târziu, mai auzim numai de Ştefan şi de Filip.
Ştefan. Gr. Stephanos, ,,cunună”, ,,diademă”, ,,cunună de biruinţă”. Numele acesta nu era neobişnuit, şi apare pe o inscripţie antică.
Tradiţia spune că Ştefan şi Filip făcuseră parte din cei şaptezeci, trimişi în fiecare cetate şi sat pentru a vesti că Mesia venise (Luca 10,1-11). E posibil ca Samaria să fi fost locul unde lucraseră ei (vezi Luca 10,1). Iudeii elenişti erau probabil mai bine primiţi în Samaria decât iudeii palestinieni, şi lucrul acesta poate ar explica trimiterea lui Filip ca evanghelist la samariteni (Fapte 8,5).
Filip. Gr. Philippos, ,,iubitor de cai”, (vezi Marcu 3,18). Numele era şi al unuia din cei doisprezece şi a doi dintre fiii lui Irod cel Mare. El fusese obişnuit în casa domnitoare a Macedoniei în secolele de mai înainte. Nimic nou nu se cunoaşte cu privire la istoria anterioară a lui Filip, existând numai tradiţia că făcuse parte din cei şaptezeci (vezi ,,Ştefan”). Pavel l-a vizitat în Cezarea (Fapte 21,8) şi era probabil de mult conducător al acelei biserici de acolo. Faptul că Filip avea patru fete mari la data vizitei lui Pavel sugerează că el era deja căsătorit la vremea numirii lui în slujbă.
Pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena. Despre aceşti patru nu se ştie nimic şi nici nu există nimic pe care să se construiască o presupunere. Pe Nicolae. Gr. Nikolas, ,,Stăpân al poporului”. Cel dintâi creştin neiudeu al cărui nume e relatat.
Un prozelit. Fără îndoială că Nicolae era un ,,prozelit al neprihănirii”, care acceptase deplin iudaismul. Şi deci ar fi fost bine întemeiat în religia iudaică. Vezi Vol. V, p.62. Cu privire la tradiţia că acest Nicolae a fost întemeietorul sectei Nicolaiţilor vezi Vol. VI, p.58; vezi Apoc.2,15.
Antiohia. Această cetate siriană (vezi harta p. 226), cu mulţi iudei, avea legături strânse cu Palestina. Irod cel Mare, construise o splendidă colonadă de-a lungul uliţei principale. Un interes special este ataşat la faptul că Nicolae provenea din Antiohia, întrucât e locul unde creştinii şi-au primit pentru prima dată numele (cap. 11,26). Cetatea aceasta a devenit mai târziu sediul central al lucrării misionare timpurii a bisericii (vezi cap. 11,19).