5:4 Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.
Rămânea. Anania nu fusese constrâns să vândă moşioara; era de aşteptat numai ca el să aducă în mod cinstit din veniturile vânzării ceea ce el se angajase să dea. Implicaţia este că biserica nu constrângea pe nimeni să dea la fondul comun, dar dacă cineva făgăduise să dea, el ar fi trebuit să dea ceea ce făgăduise. La fiecare stadiu Anania era liber să procedeze aşa cum gândea mai bine. Partea pe care el a încercat să o reţină s-ar fi putut să nu fie mare; el ar fi putut să reţină chiar şi mai mult decât atât, dar cu sinceritate şi recunoaştere deschisă a lucrurilor. Dar prin încercarea de a căpăta o reputaţie de generozitate fără ca sacrificiul să fie pe măsură, l-a făcut vinovat de sacrilegiu.
S-a putut naşte un astfel de gând. [,,S-a conceput lucrul acesta”, KJV; ,,Ţi-ai pus în inima ta acest lucru”, Nitz]. Literal, ,,ai pus acest lucru”. Aceasta implică un plan premeditat din partea lui Anania. Nu era o chestiune de a ceda la o ispită, ci de a accepta în inima sa un plan care s-a dezvoltat într-o faptă rea. Satana pătrunsese în inima sa în termenii unui plan premeditat şi nu fusese dat afară.
Minţit… pe Dumnezeu. [,,Minţit… lui Dumnezeu”, KJV; Nitz]. Aceasta nu înseamnă că Anania nu minţise deloc faţă de oameni, dar că vinovăţia sa se găsea în primul rând în faptul că îndrăznise să înşele pe Dumnezeu. Orice păcat este în cel din urmă împotriva lui Dumnezeu, deşi el afectează grav şi pe oameni. David recunoscuse lucrul acesta, deoarece el spunea: ,,Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit” (Psalmi 51,4). Anania fie că ignorase pe Dumnezeu, fie că gândise că putea să-L înşele aşa cum nădăjduise să înşele pe semenii săi. Oricum, el păcătuia împotriva lui Dumnezeu, şi Petru pe bună dreptate face această menţiune.
Folosirea cuvântului ,,Dumnezeu” revarsă lumină asupra învăţăturii biblice cu privire la Duhul Sfânt. În Fapte 5,3, păcatul lui Anania e identificat ca minciună împotriva Duhului Sfânt şi aici e descris ca minciună împotriva lui ,,Dumnezeu”. Aceasta sugerează unitatea care există între Duhul şi Tatăl şi serveşte pentru a avertiza pe creştin cu privire la atrocitatea minciunii şi ipocriziei pioase (vezi Matei 12,31).