5:30 Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Isus, pe care voi L-aţi omorât, atârnându-L pe lemn.
Dumnezeul părinţilor noştri. Apostolii nu s-au disociat de Israel. Ei serveau pe acelaşi Dumnezeu pe care şi Sinedriul pretindea că-l serveşte (cf. cap.3,13).
A înviat. [,,A ridicat”, KJV]. Sunt două interpretări posibile ale acestor cuvinte. Ele se pot referi la darul pe care l-a făcut Dumnezeu în favoarea lui Hristos în întrupare (cf. cap.3,22), sau se pot referi la actul lui Dumnezeu de a ridica pe Hristos dintre cei morţi (cf. cap.10,40; 13,37). Ambele interpretări sunt admisibile.
Voi L-aţi omorât. În versiunea greacă ,,voi” este emfatic contrastând acţiunea lor cu ceea ce făcuse Domnul. Cuvântul ,,omorât” lasă a se înţelege că vina crucificării era tot atât de mare asupra iudeilor ca şi cum ei înşişi ar fi săvârşit fapta.
Atârnându-L. [,,Spânzurat”, KJV]. Expresia de fapt zice: ,,l-aţi omorât, întrucât l-aţi spânzurat pe un copac”. Expresia descrie modul roman de execuţie, nu cel iudaic. Formularea aceasta se găseşte în LXX la Deuteronom 21,23, unde este folosită într-un sens mai cuprinzător, cuprinzând forme de pedeapsă ca spânzurarea sau tragerea în ţeapă. Totuşi, iudeii spânzurau numai pe cei care erau deja morţi (Deuteronom 21,22.23; Iosua 10,26). Expresia ,,atârnându-L pe lemn”, folosită încă o dată de Petru (Fapte 10,39), nu mai apare din nou în NT. Totuşi, în descrierea pe care el o face ispăşirii locţiitoare (1 Petru 2,24) Petru foloseşte cuvântul ,,lemn” în loc de ,,cruce”: ,,El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn”. Vezi Fapte 16,24; cf. Gal. 3,13.
Dar păcătosul, venind la Domnul său, ştie că ocara nu poate fi pusă nici în seama iudeului, nici a romanului, ci mai de grabă păcatele sale au fost acelea care au omorât pe Domnul său. Hristos, care n-a cunoscut păcat, S-a făcut păcat pentru noi ca printr-un schimb nepreţuit de mare din har să putem primi neprihănirea lui Dumnezeu prin El (2 Cor. 5,20).