5:2 şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă, şi a pus-o la picioarele apostolilor.
A oprit. Gr. nosphizo, în forma folosită aici, ,,a pus deoparte pentru sine”. În Tit 2,10 verbul acesta e tradus ,,fure”. E folosit în LXX (Iosua 7,1) pentru păcatul lui Acan. Simpla reţinere din partea lui Anania a unei părţi din preţul de vânzare al moşioarei nu era un păcat în sine. De fapt el nu avea nici o obligaţie de a da ceva. El mărturisise o bunăvoinţă de a da, dar nu era obligat să dea
o sumă fixă. Banii erau ai lui, putea să dea totul sau parţial. Dar partea a fost adusă ca şi cum era totul. Aceasta era înşelăciune. Era de fapt o minciună.
Aprobarea cu care Luca povesteşte fapta de sacrificiu de sine a lui Barnaba trebuie să fi reflectat aprecierea bisericii. Anania pare că îşi închipuise că va câştiga aceeaşi aprobare, dar cu mai puţin sacrificiu din partea sa. Dorinţa de a plăcea era destul de puternică pentru a câştiga o biruinţă parţială asupra lăcomiei. Dar lăcomia era destul de puternică pentru a birui asupra onestităţii. Îndemnul de a vinde venea de la Duhul lui Dumnezeu; îndemnul de a reţine o parte din preţ era rău. Fapta era o încercare de a servi atât lui Dumnezeu, cât şi lui mamona. Păcatul era în oarecare măsură asemenea cu acela al lui Ghehazi (vezi 2 Regi 5,20-27), dar privit pe fundalul minunilor Zilei Cincizecimii şi al progresului extraordinar al bisericii sub călăuzirea Duhului, el era mai urâcios şi a fost lovit cu o pedeapsă mai aspră.
Nevestei lui. Safira era evident o complice de bunăvoie. Fapta lor era o delincvenţă cu premeditare.