5:29 Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!
Petru şi apostolii ceilalţi. Literar, ,,Petru şi apostolii”. Formularea: ,,Petru şi apostolii”, nu lasă a se înţelege nici că Petru era exclus dintre apostoli, nici că le era superior. Fără îndoială, el a fost cel mai activ în toate scenele anterioare, şi numele şi persoana lui sunt în mod natural proeminente în naraţiune.
Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu. [,,Ar trebui să ascultăm de Dumnezeu”, KJV]. Mai de grabă, ,,Trebuie”, cu un sens de constrângere morală (cf. cap.1,16). Aceasta este o afirmare chiar mai lămurită a argumentului folosit mai înainte de Petru şi Ioan (cap. 4,19), cu o subliniere şi mai mare a faptului că ei nu puteau face astfel decât să aleagă să asculte de Dumnezeu, indiferent cât ar costa a fi martori pentru El (cap. 1,8) şi a asculta atât de marea trimitere, cât şi de porunca explicită a îngerului (cap. 5,20). Isus stabilise principiul că atât cezarul, cât şi Dumnezeu trebuiau să fie ascultaţi. Cezarul trebuia să fie ascultat cu privire la cele convenite lui şi Dumnezeu cu privire la cele cuvenite Lui (Matei 22,21). Dar creştinul nu poate servi la doi stăpâni (Matei 6,24; Luca 16,13). Întrucât numai un stăpân poate primi supunerea finală, acel stăpân trebuie să fie Dumnezeu. Acest principiu fundamental îl lămureşte Petru cât se poate de clar. La fel cum mai marii Sinedriului nu au binevoit să pomenească numele lui Isus, tot aşa Petru nu pune numele lor în formularea acestui principiu. El spune simplu ,,oameni”, chiar şi oameni din autoritate ca aceia în faţa cărora el stă. El priveşte pe membrii Sinedriului ca oameni care cândva fuseseră agenţi ai lui Dumnezeu, dar care acum pierduseră din vedere datoria lor faţă de Dumnezeu.
Luther a declarat la conciliul din Worms: ,,Conştiinţa mea a fost luată roabă de cuvântul lui Dumnezeu şi eu nu sunt nici în stare, şi nici dispus să retractez, întrucât nu e nici bine şi nici drept să acţionez contra conştiinţei. Dumnezeu să-mi ajute. Amin” (citat în E. G. Schwiebert, Luther and His Time, p.505). Acestea sunt cuvinte nobile, ilustrând un principiu nobil, dând la iveală o experienţă nobilă. Fie ca creştinii de azi să-l imite.