5:28 Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră, şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui om.
V-am poruncit cu tot dinadinsul. Dovezile textuale favorizează (cf. p.10) exprimarea, ,,v-am poruncit cu poruncă”. Expresia aceasta este un ecou al unui idiom obişnuit ebraic şi sugerează că Luca se poate să dea o traducere literară a unei întrebări pusă în aramaică. Însărcinarea fusese dată numai lui Petru şi lui Ioan (cap. 4,18), dar vestea despre ea ajunsese la toţi cei doisprezece. Apostolii declaraseră că nu se vor ţine de poruncă şi continuaseră predicarea cu îndrăzneală (cap. 4,19.20.31). Ei ascultau de o autoritate mai înaltă – Domnul lor (Matei 28,19.20; Fapte 1,8).
Să nu învăţaţi… în numele acesta. Compară cap. 3,16; 4,17. Acesta era marea vină a apostolilor. Iudeii porunciseră ca numele nici să nu fie măcar pomenit. Era numele Aceluia pe care ei ştiau că-L răstigniseră, care acum era proclamat ca viu şi ai cărui urmaşi făceau fapte mari care nu puteau fi tăgăduite. Numele acesta şi activitatea care se concentra în jurul lui era punctul atacului saducheilor.
Umplut Ierusalimul. Aici era o mărturie inconştientă chiar din partea vrăjmaşilor lor că apostolii lucraseră cu credincioşie şi cu succes pentru a împlini prima parte a poruncii lui Hristos (cf. cap. 1,8), proclamând Evanghelia în Ierusalim.
Învăţătura. [,,Doctrina”, KJV]. Mai de grabă, ,,învăţătura”, acelaşi cuvânt în original care e tradus ,,doctrină” în Matei 7,28. Dar ,,învăţătura” în general lua rapid calitatea şi înţelesul de doctrină în sensul modern, aşa cum e ilustrat în 1 Tim. 4,16.
Căutaţi. [,,Intenţionaţi”, KJV; ,,Voiţi să aduceţi”, Nitz]. Mai de grabă, ,,doriţi”. Lucrul acesta nu era adevărat. Petru dorea mântuirea lor, nu osândirea lor.
Sângele acestui om. Ei evitau pomenirea numelui lui Isus. Lucru acesta s-ar fi putut să fie datorită dispreţului faţă de Galileanul crucificat sau datorită vinovăţiei, deoarece cunoşteau răspunderea lor pentru moartea Lui, sau datorită fricii, deoarece ştiau cât de puternic se dovedise a fi Numele acesta. Petru îi acuzase mai înainte şi fără ezitare de crucificarea acestui Isus (cap. 2,36; 3,13-15; 4,10), făcând fără conţinut dispreţul lor şi temerea lor îndreptăţită. Dacă poziţia lor ar fi fost dreaptă, aceşti preoţi judecători ar fi aplicat pedepsele prevăzute, dar ei se găseau în poziţia de acuzaţi care presimţeau vinovăţia. În urechile lor trebuie să fi răsunat strigătul îngrozitor pe care-l scoseseră în sala de judecată a lui Pilat: ,,Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri” (Matei 27,25). Ei deja aduseseră ,,sângele acestui om” asupra lor.