Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 5:19


5:19 Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară, şi le-a zis:

Dar. Scoţând în evidenţă contrastul cu v. 18, autorităţile au pus în închisoare pe apostoli, în timp ce îngerul i-a liberat.. ar părea ca şi cum acesta era un protest divin contra acţiunilor saducheilor care învăţau că nu era ,,nici înger, nici duh” (cap. 23,8).

Înger. Luca relatează evident ceea ce el consideră o întâmplare supranaturală. Aceia care nu acceptă vederea acesta şi care totuşi doresc să menţină istoricitatea naraţiunii, sunt mânaţi să sugereze că ,,îngerul” era un discipol zelos şi curajos şi că apostolii, în întunericul nopţii şi sub excitarea eliberării lor, au pus în mod greşit salvarea lor pe seama intervenţiei unui înger. Dar nu e cu putinţă de a explica în mod corespunzător cuvintele lui Luca în orice alţi termeni decât de o eliberare miraculoasă. Ajutorul omenesc al lui Gamaliel, la o oră mai târzie, e relatată sincer şi pe faţă (v. 34-39). Dar aici ajutorul pentru eliberare este sincer descris ca supranatural. Deşi apostolii au fost arestaţi din nou numai la câteva ore după aceea (v. 26), Dumnezeu Şi-a demonstrat puterea. Apostolii au avut mângâierea intervenţiei cereşti în favoarea lor şi saducheilor li s-a dat un prilej de a cunoaşte că se luptau contra unor puteri supranaturale. Cu adevărat îngerii sunt ,,duhuri slujitoare trimise să împlinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (Evrei 1,14).

A deschis uşile temniţei. Uşile, chiar uşile înţepenite ale închisorilor, nu sunt o problemă pentru îngerii lui Dumnezeu. Apostolii au fost scoşi chiar de sub ochii paznicilor, fie sub acoperitoarea unui întuneric adânc sau că ochii paznicilor au fost ,,ţintuiţi” (cf. cap.12,6.7). Uşile au fost lăsate înţepenite, sau au fost încuiate din nou, lăsând totul aşa cum fusese înainte ca îngerul să fi venit (cf. cp.5,23).

Noaptea. Mai de grabă, ,,în cursul nopţii”.

I-a scos afară. Compară cap.12,10.