4:8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
Petru. Cu câteva săptămâni mai înainte de întâmplarea aceasta, Petru tremurase înaintea slujitorilor şi ostaşilor în curtea casei marelui preot şi tăgăduise pe Domnul său. Dar după aceea Duhul lui Dumnezeu venise asupra lui şi îl schimbase ,,în alt om” (vezi 1 Samuel 10,6; cf. Matei 10,19.20). Stând acum în faţa celui mai înalt tribunal al iudeilor, el vorbeşte, e adevărat, respectuos, dar şi cu îndrăzneală neclintită. Cu plâns amar, Petru se pocăise de tăgăduirea Domnului său (Luca 22,34-62). O dovadă a adevăratei pocăinţe este de a căuta să îndreptăm răul care a rezultat de pe urma ofensei pentru care se face pocăinţă. Petru adusese dezonoare asupra Domnului său şi asupra cauzei Lui în faţa iudeilor. Acum, în aceeaşi cetate, în prezenţa aceloraşi oameni care fuseseră amestecaţi în condamnarea lui Isus, Petru aduce cu bucurie mărturia sa cu privire la misiunea divină a Mântuitorului pe care cândva Îl tăgăduise. Aici el a demonstrat valabilitatea îndemnului său de mai târziu: ,,Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândeţe şi teamă” (1 Petru 3,15).
Mai mari ai norodului. Compară această salutare respectuoasă cu acea mai familiară a lui Pavel: ,,Bărbaţi şi fraţi” (cap. 23,1.6). Fără îndoială Petru cunoştea personal pe mai mulţi membri ai curţii, şi stătea deci înaintea lor stăpânit de mai puţină teamă (vezi cap. 9,1). Creştinii au fost învăţaţi să acorde respect reprezentanţilor autorităţii (Matei 22,21; Rom. 13,7; 1 Petru 2,13-17).
Bătrâni ai lui Israel. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p.10) între exprimarea aceasta şi aceea simplă de ,,bătrâni”. Vezi vers.5.