4:24 Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: Stăpâne, Doamne, care ai făcut cerul, pământul, marea şi tot ce este în ele!
Şi-au ridicat glasul. Auzind relatarea apostolilor creştinii adunaţi, ei şi-au înălţat glasul în laudă şi adorare la adresa lui Dumnezeu care intervenise atât de remarcabil. Expresiile care urmează sugerează o psalmodiere de laudă, diferită de vorbirea obişnuită. Acesta era probabil un imn, şi se poate să fi fost rostit de Petru în timp ce ceilalţi se alăturau zicând ,,Amin”, sau se poate să-l fi repetat expresie cu expresie după el. Pare îndoielnic că comunitatea creştină să fi compus deja şi să fi memorizat un astfel de imn ca acesta ca parte din liturghia lor. Pasajul acesta are distincţia de a fi prima exprimare relatată de exerciţiu cult colectiv din istoria creştină.
Stăpâne, Domane. Gr. desoptes, ,,stăpâne”, în contrast cu slugă. Cuvântul acesta este folosit numai rareori cu privire la Domnul în NT, apărând cu o astfel de referire numai de şase ori. E interesant de a nota că două din acestea sunt în scrierile lui Petru şi Ioan (2 Petru 2,1; Apoc. 6,10), ucenicii care fără îndoială au condus la prezentul act de laudă şi de cult.
[,,Eşti Dumnezeu”, KJV]. Dovezi textuale favorizează (cf. p.10) omiterea acestor nume. Totuşi ideea pasajului rămâne aceeaşi. Faptul că Dumnezeu este Creator este un temei veşnic de laudă şi ascultare din partea făpturilor Sale (vezi Isa.44,23-27; Evr.1,1-5).
Cerul, pământul, marea. Aşa cum fac mulţi din psalmi, această laudă începe scoţând în evidenţă slava Dumnezeului Creator.