4:13 Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus.
Când au văzut ei. Versiunea greacă implică ,,considerare” ca şi ,,privire”.
Îndrăzneala. Gr. parresia, dar pan, ,,tot”, şi rhesis, ,,vorbirea”; astfel cuvintele însemnează ,,libertate de vorbire”, deci ,,îndrăzneală”. Cuvântul implică o libertate şi uşurinţă de exprimare aşa cum nu ar fi fost de aşteptat de la cineva care nu era educat în ce priveşte învăţarea. Parresia fusese caracteristică pentru învăţătura Domnului, care fusese făcută ,,pe faţă” (Marcu 8,32). De acum înainte trebuia de asemenea să fie o trăsătură caracteristică a lucrării apostolilor (vezi Fapte 28,31; 2 Cor. 7,4). Parresia era o caracteristică a lui Ioan în încrederea pe care el o arăta în apropierea de Dumnezeu (1 Ioan 4,17; 5,14).
Petru şi… Ioan. În măsura în care este relatat, Ioan nu a vorbit, dar fără îndoială prin privire şi purtare şi poate prin cuvinte nerelatate, el evident a dat pe faţă un curaj similar.
Necărturari. [,,Neînvăţaţi”, KJV; ,,Fără carte”, Nitz]. Gr. agramatos, ,,analfabeţi”, adică, ,,inculţi”, din punct de vedere al literaturii şi tradiţiilor iudeilor. Cărturarii, pe de altă parte, erau cunoscuţi ca grammateis, ,,literaţi”. Conducătorii iudei, notând că Petru şi Ioan nu fuseseră şcoliţi, ar fi tras în mod natural concluzia că astfel de oameni ignoranţi nu erau calificaţi să fie învăţători religioşi.
De rând. [,,Ignoranţi”, KJV; ,,Din lumea de jos”, Nitz]. Gr. idiotes, de la idiot, al său ,,propriu”. Cuvântul se referă aici la o persoană de rând, o persoană particulară, în contrast cu cineva dintr-o poziţie oficială. Ucenicii nu deţineau un rang recunoscut ca învăţători religioşi. Ei erau lipsiţi de o slujbă sau chemare anumită, de cultura care se cerea pentru o asemenea profesiune. Cuvântul idiotes are o istorie ulterioară curioasă. Latina l-a reprodus aproape fără schimbare în ortografie, ca idiota. De aici a trecut în limbile europene moderne ca un termen care descrie ignoranţa şi incapacitatea legată de ea. De unde cuvântul nostru actual ,,idiot”. Aşa cum era folosit de Luca, cuvântul acesta nu vrea să spună că Petru şi Ioan erau oameni lipsiţi de inteligenţă, ci mai de grabă că nu erau oameni cu răspundere publică. Acesta era motivul pentru care membrii sinedriului se simţeau ofensaţi de faptul că apostolii încercau să facă lucrarea de învăţători religioşi.
Au cunoscut. [,,Au luat cunoştinţă”, KJV; ,,Cunoşteau”, Nitz]. Mai de grabă, ,,au recunoscut”, ,,Au început să-şi dea semne”. Petru deja lămurise sinedriul că puterea lui venea de le Isus din Nazaret. Acum, când conducătorii iudei căutau să explice îndrăzneala apostolilor de a învăţa în ciuda lipsei lor de instruire formală, au ajuns să-şi dea seama că felul lui Petru de a vorbi era ca al lui Isus. Nu numai puterea lui de a vindeca, dar şi solia lui şi modul lui de prezentare erau toate derivate de la Hristos. Pentru sinedriu trebuie să fi fost ca şi cum Isus stătea din nou viu înaintea ochilor lor, în persoana celor doi ucenici ai Lui. Aşa ar trebui să fie cu toţi aceia care cu adevărat urmează pe Hristos. Pentru creştinul care vorbeşte pentru Domnul său astăzi, convingerea şi forţa cea mai influentă vine de la faptul că a fost cu Isus în rugăciune, la meditaţie şi în tovărăşie în toate lucrurile vieţii. Acest fel de tovărăşie cu Domnul divin aduce un privilegiu inestimabil, o putere transformatoare şi o solemnă răspundere în serviciul lui Hristos.