3:7 L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele;
L-a ridicat. Gestul lui Petru a venit ca un ajutor amabil pentru credinţa copilărească a ologului şi poate abia acum revărsându-se. Era un ajutor tranzitoriu, întinzându-se ca o punte peste prăpastia momentană dintre ultimul moment de neajutorare a omului şi întâiul moment al acceptării din partea sa prin credinţă a faptului că asupra lui se săvârşise o minune. Aşa cum a făcut Petru, tot aşa trebuie să facă copiii lui Dumnezeu: ,,Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii cari se clatină” (Isaia 35,3).
I s-au întărit. [,,A primit putere”, KJV]. Mai de grabă, ,,au fost întărite”. Tendoanele şi muşchii slabi şi moleşiţi au fost făcuţi tari şi activi.
Gleznele. [,,Oasele gleznelor”, KJV]. Mai de grabă ,,gleznele”. Luca era medic (Col. 4,14), şi astfel e aici un scriitor cu experienţă medicală care descrie precis ce se petrecuse cu ologul.