3:6 Atunci Petru i-a zis: Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi umblă!
Argint şi aur. Relatările din cap. 2,45; 5,2 arată că apostolii erau deţinătorii fondurilor încredinţate conducerii bisericii de către generozitatea comunităţii creştine. Se putea înţelege că Petru şi Ioan nu aveau banii lor proprii, dar de ce nu i-ar fi dat ologului din tezaurul bisericii? Sau că ei n-aveau nimic din fondurile acestea asupra lor în momentul acesta sau pentru vreun motiv oare considerau că asemenea bani trebuiau să fie rezervaţi pentru folosul membrilor societăţii creştine. Dar ei aveau de dat ceva mai mult decât bani, un dar pe care biserica în bogăţia ei de mai târziu nu a arătat că îl mai are. O anecdotă remarcabilă se povesteşte despre Thomas Aquinas, care a vizitat pe Papa Inocent IV, având pe masă în faţa lui o sumă de bani foarte mare. Papa îi spune: ,,Vezi, Thomas, că Biserica nu poate spune ca Biserica primară: ’Argint şi aur nu am’. ,,Dar, Sfinte Părinte”, a replicat Aquines, ,,nu poate zice nici cum a zis Petru ologului: ,,Ridică-te şi umblă”.
Ce am. Luca deja se referise la ,,minuni şi semne”, săvârşite de apostoli înainte de acest incident (cap. 2,43); aşa că aceasta s-ar putea să nu fie cea dintâi minune a lui Petru după ziua Cincizecimii. Pasajul acesta îl arată vorbind cu fermitate. În prezenţa acestui mare incident fiecare creştin ar trebui să se întrebe: Ce am eu de dat? Cineva nu poate să dea ceea ce nu a primit, şi nici nu poate să dea dintr-o inimă lipsită de generozitate. El nu poate să dea pe Hristos când nu-l are pe Hristos. Dar când are pe Hristos, el ştie lucrul acesta şi doreşte cât repede să împartă altora darul lui preţios.
În numele. Numele lui Isus Hristos, Mântuitorul uns, cuprinde descrierea persoanei şi caracterului divinului lui purtător. Invocarea respectuoasă a numelui a avut ca rezultat o demonstrare a puterii Lui. Recunoaşterea şi invocarea puterii acestui nume e frecventă în cartea Faptele Apostolilor (vezi cap. 4,10.12; 9,14; 16,18; 19,5.13; 22,16). Deplina încredere cu care a fost rostit acest nume de către Petru la actul vindecării era o exprimare de credinţă simplă în făgăduinţa Domnului (Marcu 16,18,). Vezi Fapte 3,16.
Isus Hristos din Nazaret. Numele poate că nu era nou pentru olog. Fusese cândva un orb care primise vederea la Scăldătoarea Siloam (Ioan 9,7.8). Poate că vindecarea slăbănogului la Betesda (Ioan 5,2-9) era cunoscută şi ea de omul acesta care suferea de aceeaşi infirmitate.
Nazaretul era un loc cu o reputaţie proastă (Vezi Ioan 1,46). Potrivit cu relatarea lui Ioan, Nazaretul a fost trecut în inscripţia de la cruce (cap. 19,17). Nu numai provenienţa galieleeană a lui Isus (cap. 7,40-42), dar şi faptul că El venea din Nazaret, era o piatră de poticnire pentru Iudei. Trebuie să fi fost o mare punere la încercare a credinţei pentru olog să răspundă invitaţiei lui Petru. Numai cu câteva săptămâni mai înainte, Cel care purta numele acesta ajunsese de ocară şi condamnat la moarte pe cruce, ca unul care înşelase poporul. Dar rostirea numelui în credinţă a deschis calea pentru lucrarea puterii lui Dumnezeu. ,,De îndată ce numele lui Isus este pomenit cu iubire şi gingăşie, îngerii lui Dumnezeu se apropie pentru a domoli şi a supune inima”. (CM 112).
Scoală-te şi umblă. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p.10) cu privire la faptul dacă pasajul acesta ar trebui să sune aşa sau doar: ,,Umblă!”. Omul acesta nu umblase niciodată, sau dacă umbla, o făcea poticnindu-se foarte rău, deoarece fusese infirm din naştere (vers.2). Porunca lui Petru trebuie să fie ascultată în puterea lui Dumnezeu, indiferent de împrejurări. Ascultarea în credinţă însemna sănătate.