3:19 Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare,
Pocăiţi-vă. Gr. metanoeo, ,,a-şi schimba mintea”, şi într-un sens spiritual, ,,a se pocăi” (vezi Matei 3,2). Această chemare la pocăinţă este culminarea logică la aspra mustrare a acuzatorilor săi de către Petru. O atare mustrare nu ar avea nici un rost, dacă nu ar fi fost intenţionată să producă pocăinţă. Aşa stau de fapt lucrurile cu orice predicare a Evangheliei.
Întoarceţi-vă. Gr. epistrepho, ,,a se întoarce împrejur”. În LXX cuvântul acesta e folosit adesea pentru a traduce ebr. shub, ,,a reveni”, ,,a se întoarce”, un cuvânt care adesea are sensul spiritual de a reveni la Dumnezeu (vezi Exod 18,30). Epistrepho e un cuvânt deosebit de potrivit pentru schimbarea care are loc când cineva primeşte pe Hristos ca Mântuitor şi Împărat, şi Luca îl foloseşte de repetate ori în sensul acesta (vezi Fapte 9,35; 11,21; 26,20). Convertirea este baza unei adevărate experienţe creştine. Ea se deosebeşte de renaştere (Ioan 3,3-5) numai prin faptul că poate fi considerată ca un act al omului de a se întoarce de la vechea lui viaţă de păcate, pe când naşterea din nou sau renaşterea, este lucrarea Duhului Sfânt asupra omului simultan cu întoarcerea lui. Niciuna din fazele experienţei nu poate fi o realitate fără Duhul Sfânt. Dar Duhul Sfânt nu-Şi poate face lucrarea până când omul nu e dispus să îngăduie lui Dumnezeu să pună stăpânire pe viaţa lui (vezi Apoc.3,20).
Şteargă. [,,Să fie şterse”, Nitz]. De repetate ori în Scriptură iertarea păcatului e zugrăvită ca o spălare (vezi Ioan 13,10; Apoc.1,5; vezi Apoc.22,14). Ideea ştergerii păcatului e similară. Imaginea care poate să stea la baza cuvintelor de aici e aceea a unei acuzări care cataloghează păcatele penitentului şi pe care iubirea iertătoare a Tatălui o anulează (vezi Isaia 43,25; Col. 2,14; vezi Matei 1,21; 3,6; 26,28; Luca 3,3).
Rezultatul imediat pentru aceia care au acceptat chemarea lui Petru la pocăinţă a fost iertarea păcatelor. În sensul acesta, ştergerea păcatelor lor poate fi primită ca având loc imediat. În ultimă instanţă, ştergerea finală a păcatului are loc chiar înainte de a doua venire a lui Hristos. În legătură cu încheierea lucrării lui Hristos ca Mare Preot (vezi mai jos la ,,ca să”, ,,când”). Vinovăţia pentru anumite păcate este anulată când ele sunt mărturisite şi iertate; ele sunt şterse din raport în ziua judecăţii (cf. Ezec.3,20; 18,24; 33,13; GC 485).
Ca să. [,,Când”, KJV; ,,Ca să”, Nitz]. Gr. hopos an, ,,aşa ca să”. Lexicografii şi gramaticienii sunt unanimi că hopos an arată mai de grabă scopul decât timpul. Hopos, cu sau fără an (sensul nu e distins), apare de 56 de ori în NT, şi numai aici e tradus [în KJV] ,,când”. În altă parte e tradus ,,cum” (Matei 22,15; Luca 24,20), ,,aşa că” (Luca 16,26), dar în cele mai multe cazuri e tradus ,,ca să”, sau prin altă expresie de scop (Fapte 8,5; 9,12.17.24; Rom. 3,4; etc.). Nicăieri traducătorii lui KJV nu introduc un element de timp decât în Fapte 3,19. Aşa că pasajul de faţă ar trebui să zică ,,aşa că”, [,,ca să] şi nu ,,când”. Felul de exprimare din KJV pare să fi apărut în felul următor: Din versiunile latine cele mai timpurii reiese că au tradus corect pe hopos an prin ut, care în latină, când e folosit ca o conjuncţie, adesea înseamnă ,,aşa că”. Totuşi, ut este oarecum ambiguu deoarece, într-o expresie temporală, poate însemna ,,când”. Copişti de mai târziu, citind pasajul, pare că aveau îndoială cu privire la înţelesul care trebuia să fie dat lui ut aici. Unii, gândind că era intenţionat înţelesul adverbial, au schimbat cuvântul în cum, ,,când”, sau au inserat pe cum la margine spre a călăuzi pe cititor la interpretarea versetului. Aşa că unele texte latine spun cum, ,,când”, în loc de ut. Alţii, inclusiv ediţiile obişnuite ale Vulgatei, au o exprimare dezvoltată, ut cum, ,,aşa că atunci când”, care probabil a apărut prin încorporarea glosei marginale, cum, în text fără a lăsa la o parte pe ut. Însă o astfel de exprimare nu dă un sens gramatical clar. Totuşi se găseşte în cele mai multe texte latine medievale târzii, şi din acestea a fost luat în Biblia engleză cea mai timpurie. La fel, traducerea lui Wycliffe (1382), făcută după Vulgata, zice: ,,Ca păcatele voastre să fie îndepărtate, că atunci vor veni timpurile reînviorării prin faţa Domnului nostru”. Tyndale (1534) a pus bine gramatical pasajul, dar a produs o traducere greşită: ,,Ca păcatele voastre să poată fi îndepărtate, când vine timpul înviorării pe care îl vom avea de la prezenţa Domnului”. Această redare a lui hopos an ca fiind ,,când”, a trecut în KJV. Totuşi, versiunea greacă trebuie să fie tradusă: ,,ca păcatele noastre să poată fi şterse, ca să poată veni timpul de reînviorare de la faţa Domnului” (RSV).
Convertirea păcătoşilor are putere de a grăbi împlinirea scopurilor lui Dumnezeu şi deci să grăbească venirea împărăţiei Sale în deplinătatea ei.
Deşi e adevărat că versiunea greacă la acest pasaj nu conţine calitatea temporală pe care o sugerează exprimarea din KJV, totuşi un studiu al textelor înrudite dă la iveală că aici e prezentată de Petru o oarecare succesiune de timp. El invită pe ascultătorii săi să se pocăiască” şi să se ,,întoarcă”. Actele acestea, spunea el, aveau să fie urmate de 1) ştergerea păcatelor lor, 2) venirea ,,vremurilor de înviorare”, şi 3) arătarea în slavă a lui Isus Hristos.
În orice tratare a succesiunii de timp în cuvintele lui Petru trebuie să fie reţinute două puncte: 1) În comun cu ceilalţi ucenici, Petru nu cunoştea ,,vremurile sau soroacele” (Fapte 1,7 cf. Ioan 21,20-23). El avea o vedere limitată a viitorului, şi cu bucurie nădăjduia în apropiata revenire a Domnului său (vezi Nota Adiţională la Rom.13). 2) Prin iluminare divină, Petru a văzut că anumite profeţii ale zilelor de pe urmă aveau o împlinire în vremea lui. Într-adevăr, iluminarea lui se poate să-l fi făcut în stare să vadă numai această împlinire imediată şi care s-a dovedit a fi o împlinire limitată, deşi punctul acesta nu e vital pentru discuţia aceasta. De pildă, în Ziua Cincizecimii el a declarat că profeţia lui Ioel, ,,în zilele de pe urmă” Dumnezeu urma să toarne Duhul Său peste toată făptura [,,orice făptură”], îşi găsea atunci o împlinire (Fapte 2,14-18). Într-adevăr aceasta era o împlinire limitată a profeţiei cu privire la o revărsare dumnezeiască. Mai era adevărat, aşa cum deja s-a afirmat, că într-un anumit sens al cuvântului păcatele celor convertiţi erau şterse atunci, deoarece erau acoperite de sângele salvator al lui Isus Hristos.
Dar în perspectiva planurilor în desfăşurare ale lui Dumnezeu, mai ales a profeţiei care se împlineşte, putem vedea acum că în sensul cel mai literal şi deplin ,,zilele de pe urmă” sunt zilele noastre prezente şi că acum putem aştepta pe bună dreptate venirea lui Hristos. La fel, vedem că marea revărsare a Duhului lui Dumnezeu, marile ,,timpuri de reînviorare”, aparţin mai ales zilelor noastre, zilele ,,ploii târzii” (vezi Ioel 2,23). Ce ocazie minunată putem vedea – şi de fapt ar trebui să vedem – ştergerea păcatelor ca aparţinând vremii noastre. Pentru ce ar trebui să o separăm de celelalte două evenimente despre care Petru spunea că urmează să aibă loc? Într-adevăr când studiem subiectul acesta al ştergerii păcatelor în cadrul lucrării lui Hristos în sanctuarul ceresc (vezi Dan. 8,14), descoperim că ştergerea faptică a păcatelor are loc în ultimele zile ale istoriei pământului, predicând imediat venirea lui Hristos (vezi PP 357,358; GC 421,422; vezi Ezechiel 18,24). Că aceste trei evenimente sunt legate laolaltă e făcut mai evident de RSV: ,,Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă din nou, ca păcatele voastre să poată fi şterse, ca timpuri de reînviorare să poată veni de la faţa Domnului şi ca El să poată trimite pe Hristos” (Fapte 3,19.20).
În felul acesta devine evident că afirmaţia lui Petru (vers.19) luată ca un tot, conţine un element foarte precis de timp. Evident, Petru, vorbind prin inspiraţie şi dincolo de propria sa înţelegere mărginită, se referă precis la două mari evenimente ale ultimelor zile ale pământului – 1) mare revărsare a Duhului lui Dumnezeu şi 2) ştergerea finală a păcatelor celor drepţi – care sunt legate de un al treilea eveniment culminant – a doua venire a Domnului Hristos.
De la Domnul. [,,De la prezenţa”, KJV; ,,De la faţa Domnului”, Nitz]. Literal, ,,de la faţa”. ,,Înviorarea” vine direct de la tronul lui Dumnezeu.