3:18 Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.
A împlinit. Aceste cuvinte marchează apogeul argumentării lui Petru şi temeiul pentru apelul lui la pocăinţă. Forţa logicii lui se găseşte în faptul că predica o profeţie împlinită.
Proorocilor. Vezi Luca 24,24-27. Ca în Fapte 1,16; 2,23, aici Petru subliniază la fel faptul că profeţii VT au prezis lucrarea lui Hristos. Scopul întregii Scripturi este de a da la iveală planul pentru mântuirea oamenilor, prin suferinţa răscumpărătoare a lui Hristos. De la cea dintâi făgăduinţă evanghelică (Gen. 3,15) a fost un fir continuu de mărturie prin VT arătând spre ispăşirea locţiitoare prin Isus Hristos. Deosebit de plin de însemnătate printre pasagiile VT sunt Psalmi 22,18 (vezi Matei 27,35); Dan. 9,26; Zah. 11,13 (vezi Matei 27,9.10); Isaia 53.
Că, adică, Hristosul Său va pătimi. Pe cât se ştie, Iudeii n-au aplicat niciodată profeţia lui Isaia, despre servul suferind, la Mesia. Doctrina despre un Mesia suferind se deosebea cu totul de vederile iudeilor obişnuite în era apostolică şi nu a fost înţeleasă nici de ucenicii lui Hristos decât după învierea Lui. Petru însuşi a protestat atunci când Isus a înfăţişat lămurit ucenicilor Săi suferinţele pe care El urma să le îndure şi a fost aspru mustrat pentru repulsia lui de a accepta perspectiva (Matei 16,21-23). Pasajul de faţă descoperă o remarcabilă schimbare în înţelegerea lui Petru. Acum el afirmă că suferinţele lui Hristos fuseseră în acord cu planul divin. Fără îndoială această iluminare venise la apostoli prin învăţătura lui Isus de după înviere (vezi Luc.24,44-48) şi prin iluminarea de la Duhul Sfânt în Ziua Cincizecimii. Mai târziu, Petru a demonstrat din nou înţelegerea pe care o avea în ce priveşte această doctrină fundamentală când a scris despre Mântuitorul, purtător de păcate (1Petru 2,23.24).