26:6 Şi acum, sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinţei, pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri,
Dat în judecată. [,,judecat”, KJV]. Sau ,,să fiu judecat”, adică în ciuda loialităţii faţă de principiile fundamentale ale iudaismului (v. 4.5). Ca şi creştin, Pavel credea ,,ceea ce au spus proorocii şi Moise că are să se întâmple” (v. 22).
Făgăduinţei. Adică făgăduinţa unui Mesia ce trebuia să vină, în care se adunau toate celelalte făgăduinţe, pe care cele douăsprezece seminţii Îl aşteptaseră din totdeauna. Pavel declară că acestea şi-au găsit împlinirea în Isus. Ca parte făgăduinţei unui Mesia este învierea Lui (vezi Isaia 53,10-12), căci ce folos ar fi avut pentru Israel un Mesia mort? Pentru Pavel, învierea lui Isus era marele eveniment central care îndreptăţea toate nădejdile sale de viitor (1 Corinteni 15,12-23; Filipeni 3.10.11; 1 Tesaloniceni 4,13-18; Tit 2,13). Dificultatea principală în gândirea iudaică cu privire la Mesia era că iudeii se concentrau atât de mult asupra făgăduinţelor Vechiului Testament de mărire naţională şi asupra unui Mesia care avea să vină şi să înfrângă pe vrăjmaşii lui – toate văzute de profeţii lor ca fiind sigure (vezi vol. IV, p. 27-32), încât pierduseră din vedere faptul că Mesia trebuia mai întâi să sufere şi să moară pentru păcatele lor (vezi Luca 4,19). Pavel ştia că făgăduinţele de slavă urmau să fie împlinite prin a doua venire a lui Hristos (1 Corinteni 15,51-54; Evrei 9,28).
Părinţilor noştri. Cuprinzând îndeosebi pe Avraam, Isaac şi Iacov.