26:20 Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
Am propovăduit. [,,am declarat, KJV]. Literal ,,declarat” sau ,,anunţat”. Pavel era evanghelistul lui Dumnezeu, purtătorul Lui de veşti bune. Celor din Damasc. Pavel a pornit la lucru imediat, acolo unde se găsea la data convertirii sale, chiar în locul unde intenţionase să facă mult rău bisericii (vezi cap. 9,19-22).
În Ierusalim. Pavel s-a înapoiat la Ierusalim după vreo trei ani (Galateni 1,18). Acolo, cu riscul vieţii, a mărturisit cu atâta îndrăzneală încât iudeii, mai ales iudeii elenişti (vezi Fapte 6,1, 14,1), au fost înfuriaţi (cap. 9,29).
Toată Iudea. [,,toate coastele Iudeii”, KJV; ,,toată ţara Iudeii”, Nitz.]. Adică toată regiunea. Nu e clar când exact a făcut Pavel lucrarea aceasta de evanghelizare a Iudeii. Totuşi se poate ca ea să fi fost realizată cu ocazia uneia sau a mai multora dintre cele câteva călătorii ale sale la Ierusalim (vezi Fapte 11,29.30; 12,25; 15,34; 18,22; 21,8-15; cf. Galateni 1,22).
Neamuri. Misiunea lui Pavel la neamuri a început cam după nouă sau zece ani la Antiohia din Siria (cap. 11,25.26; 13,1-4).
Pocăiască. Gr. metanoeo, ,,a-şi schimba gândurile” (vezi Matei 3,2; Fapte 3,19-21).
Facă fapte. Vezi Matei 3,8. Pavel nu susţine aici îndreptăţirea prin fapte, ci felul de ,,fapte” care caracterizează o viaţă care a ajuns la neprihănirea prin credinţă în Hristos. El nu vrea să spună că e cu putinţă de a obţine neprihănirea prin săvârşirea unor anumite fapte, ci că adevărata neprihănire produce în mod automat fapte care sunt pe măsura prezenţei harului lui Dumnezeu în viaţă şi care sunt dovada acestei prezenţe. Nici un evanghelist nu a subliniat mai mult ca Pavel faptul glorios al neprihănirii prin credinţă prin harul salvator al lui Dumnezeu (Romani 3,21.22.27; Efeseni 2,5-8). Dar ori de câte ori Pavel menţionează darul fără plată al mântuirii stăruie, ca aici, asupra faptelor bune care urmează (vezi Romani 8,1-4). Omul credinţei împlineşte legea (Romani 3,31), deoarece este ,,zidit [creat] în Hristos Isus pentru fapte bune” (Efeseni 2,10). Ori de câte ori există adevărata neprihănire prin credinţă, aceasta este dată pe faţă prin fapte bune. ,,Credinţa fără fapte este moartă” (vezi Iacov 2,14-24).