Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 25:8


25:8 Pavel a început să se apere, şi a zis: N-am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului.

[,,în timp ce”, KJV]. Dovezi textuale atestă (cf. p. 10) exprimarea ,,în timp ce Pavel”.

A început să se apare şi a zis. [,,a răspuns”, KJV]. Literal, ,,şi-a făcut apărarea”. Probabil că nu a rămas punctual la acuzaţiile neînsemnate aduse împotriva lui (v. 7), ci numai la acelea care, dacă ar fi fost susţinute, ar fi fost reţinute împotriva lui chiar şi de un tribunal roman. Acestea erau acuzaţiile de pângărire a templului şi de dispreţ faţă de legea iudaică, participarea la mişcări de răscoală. Roma ţinea cont de lucruri de felul acesta şi Festus ar fi putut să fie indus în eroare să considere că Pavel era vinovat de revoltă împotriva autorităţii romane. Luca prezintă apărarea sa atingând aceste trei puncte.

Împotriva Legii. Poate că liderii iudei cunoşteau învăţătura lui Pavel cu privire la faptul că circumciziunea era doar un act simbolic (vezi Romani 2,23-29) şi explicau aceasta ca o încercare de desfiinţare a legii. Ei aduseseră acuzaţia aceasta împotriva lui Isus (vezi Matei 5,17; Marcu 2,15; 7,1-5). Iudeii n-au acuzat niciodată pe Pavel cu privire la Sabat, aşa cum făcuseră cu Isus (Ioan 5,16-18).

Împotriva Templului. Vechea acuzaţie de a fi adus persoane dintre neamuri în templu (cap. 21,27.28) probabil că a fost repetată în timpul audierii.

Împotriva Cezarului. Dacă Pavel nu făcuse nimic împotriva Cezarului, nici un tribunal roman nu-l putea condamna. Superficialitatea acuzaţiilor şi sinceritatea apărării lui Pavel trebuie să fi impresionat pe Festus, un administrator capabil şi cinstit (vezi vol. V, p. 71).