25:13 După câteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezarea, ca să ureze de bine lui Festus.
Câteva zile. Clar o scurtă perioadă de timp.
Împăratul Agripa. Adică Irod Agripa II, fiul lui Irod Agripa I (a cărui moarte e descrisă în cap. 12,20-23) şi astfel strănepot al lui Irod cel Mare (vezi vol. V, p. 39, 69, 234). Ca şi sora sa, Drusila (vezi cap. 24,24), monarhul acesta era iudeu pe baza descendenţei din Mariamne, soţia lui Irod cel Mare. Agripa II era considerat prea tânăr pentru a prelua postul de rege al Palestinei (anul 44 d.Hr.; Iosif, Antiquities, XIX. 9.2), dar apoi, la moartea unui unchi la scurt timp după aceea, a fost consolat cu domnia în Chalcis (ibid, XX 5.2). Mai târziu, Agripa a primit provinciile de nord, mai înainte sub Filip şi Lisianias (Ibid., 7.1) cu titlul de rege. Mai târziu, Nero i-a mai dat şi alte cetăţi. În războiul iudaic din anii 68-73 d.Hr., Agripa a luat partea romanilor împotriva iudeilor, pe care a căutat să-i sfătuiască să nu se revolte (Iosif, War, II 16.4 [345-401]). El s-a retras la Roma, unde a murit în anul 100 d.Hr. Festus urma să se adreseze în mod firesc lui Agripa II pentru un sfat cu privire la tratarea cazului lui Pavel. Agripa avea custodia tezaurului templului şi privilegiul de a numi pe marele preot. El era deci într-un anumit sens coleg religios al guvernatorului roman şi în poziţia de a da sfat temeinic cu privire la acest caz.
Berenice. [,,Bernice”, KJV]. Fiica cea mai mare a lui Agripa I şi soră a Drusilei, soţia lui Felix. Ea fusese iniţial căsătorită cu unchiul ei, Irod, regele Chalcisului vezi vol. V, p. 40), căruia Agripa II i-a urmat (vezi vol. V, p. 234). Atât scriitorii iudei, cât şi cei romani vorbesc despre legăturile ei cu fratele ei Agripa II ca fiind păcătoase. Ulterior, s-a căsătorit cu Polemo, regetele Ciliciei, dar curând l-a părăsit pentru a fi cu fratele ei. A devenit amanta împăratului Tit, care s-a mâhnit adânc când Senatul l-a obligat să o îndepărteze (Suetoniu, Tit, VII.2; Tacit, History, II.81; Iosif, Antiquities, XX 7.3).
Să ureze de bine lui Festus. [,,să salute pe Festus”, KJV]. Aceasta a fost cea dintâi vizită de curtoazie a lui Agripa II făcută noului procurator, cu scopul de a-i ura de bine. Agripa era, fireşte, un rege vasal faţă de Roma.