20:32 Şi acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.
Vă încredinţez. [Vă recomand, KJV.] Gr. paratithemi ,,a pune deoparte”, ,,a încredinţa”, folosite aici în sensul de ,,a preda” (cf. 1 Petru 4,19). În felul acesta, Pavel are învăţători care ,,încredinţează” altora adevărul pe care l-au primit (cf. 2 Timotei 1,14), care devine ,,ceva încredinţat” sau ,,depunere” (paratheke) de credinţă (2 Timotei 1,12) în vederea zilei lui Hristos.
Lui Dumnezeu. Se pot cita dovezi textuale (cf. p. 10) pentru exprimarea ,,Domnului”. Exprimările sunt echivalente în însemnătate spirituală.
Cuvântului harului Său. Lucrul acesta poate fi considerat o expresie adjectivală, însemnând ,,cuvântul Lui plin de har”. O expresie paralelă este ,,cuvântul puterii Lui” (Evrei 1,3) sau ,,puternicul Său cuvânt” – cuvântul care are puterea de a susţine universul. La fel, ,,cuvântul harului Său” e în stare să săvârşească mântuirea celor care cred în El (Iuda 24). Cuvântul ,,har” (charis) e adesea strâns legat cu cuvântul ,,putere” (dunamis), ca în 2 Corinteni 12,9. ,,Cuvântul” (logos) nu e personalizat aici ca însemnând Isus Hristos; dar când El vorbeşte, cuvântul Lui este plin de har, ca şi de putere (cf. Iacov 1,21; Evrei 4,12; Ieremia 23,29). În ce priveşte o tratare a cuvântului charis, vezi Romani 3,24.
[Să vă edifice, KJV; Să vă întărească, Nitz.] Dumnezeu este Marele Constructor. Temelia este Isus Hristos (1 Corinteni 3,11). Darurile Duhului Sfânt lucrând prin oameni înzestraţi spiritual, sunt puse la îndemână pentru această ,,edificare” sau zidire (Efeseni 2,20; 4,11-13). Rezultatul este completarea bisericii sau a adunării sfinţilor (1 Petru 2,5.9.10; Evrei 12,22-24; Efeseni 5,27) şi a caracterului lui Hristos în fiecare din aceia care cred în El (Filipeni 3,8-14; Efeseni 3,14-21; 2 Petru 1,3-8).
Moştenirea. [Moştenire, KJV.] Mai degrabă, ,,moştenirea”. Această metaforă se referă la împărţirea pământului ţării făgăduite seminţiilor lui Israel (Iosua 14 – 19). Dar poporul lui Dumnezeu a dat greş, datorită lipsei de credinţă în a ocupa ţara făgăduită cu succes (Jud. 1; 2; Evrei 3,4). Moştenirea copiilor lui Dumnezeu urmează să fie considerată o posesiune ca şi aceea care era prezentată evreilor şi urmează să fie cerută cu certitudine în Hristos. Compară dezvoltarea de către Pavel a ideii de moştenire în Efeseni. Acolo este o ,,arvună a moştenirii noastre” (Efeseni 1,18), posesiunea spirituală prezentă a creştinului, ,,moştenire în Împărăţie” (Efeseni 5,5), în care urmează să se intre la a doua venire a lui Hristos (Matei 25,34; Luca 12,32). La a doua venire, sfinţii lui Dumnezeu vor intra în cer şi vor domni 1000 de ani (1 Tesaloniceni 4,16, 17; Apocalipsa 20,4.5), apoi vor locui pe pământul înnoit (Apocalipsa 21,1-4).
Cei sfinţiţi. Mai degrabă ,,cei care au fost sfinţiţi”, deoarece sfinţirea copiilor lui Dumnezeu urmează să fie completată în Hristos, înainte de a intra în moştenirea finală. A fi sfinţit înseamnă a fi sfânt, un om sfânt (Romani 1,7; 1 Corinteni 1,2; 2 Corinteni 1,1) şi expresia este aplicată la întreaga grupare a credincioşilor. ,,Sfinţirea este lucrarea duratei unei vieţi întregi” (COL 65), dar, întrucât nimeni nu ştie cât va fi durata vieţii sale, lucrarea sfinţirii ar trebui să fie în experienţa credinciosului
o lucrare promptă şi neobosită. Sfinţirea vine de la Dumnezeu (Exod 31,13; Ezechiel 37,28; 1 Tesaloniceni 5,23; Iuda 1), potrivit voii Sale (Evrei 10,10) în Hristos (1 Corinteni 1,2; 6,11; Efeseni 5,26; Evrei 13,12), prin Duhul Sfânt (1 Corinteni 6,11; Romani 15,16), prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 17,17).