20:24 Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
Dar eu nu ţin numaidecât. [Dar nici unul dintre lucrurile acestea, KJV; Mie însumi nu-mi socotesc, Nitz.] Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) exprimarea din prima parte a v. 24, după cum urmează, ,,Dar eu nu socotesc viaţa mea de vreo valoare sau ca scumpă pentru mine.”
Nu ţin numaidecât la viaţa mea. [Nu socotesc viaţa mea, KJV.] Literal, ,,eu nu fac viaţa mea de vreo valoare”. Adică Pavel nu socotea lucrurile sale ca valorând ceva (vezi Filpeni 3,7.8). Aceasta era atitudinea Domnului când a acceptat de bunăvoie întruparea. (Filpeni 2,7.8).
Ca şi cum mi-ar fi scumpă. Adică valoroasă pentru propriile mele dorinţe. Nici un fel de alegeri sau dorinţe personale nu l-au abătut pe Pavel de la privilegiile înflăcărate ale lucrării sale. El nu era al său; era un rob al lui Hristos (Romani 1,1). Nimic nu era atât de important pentru a-l ispiti la o neglijare a datoriei. Acesta era spiritul Mântuitorului şi al primilor creştini.
Cu bucurie. Dovezi textuale favorizează omiterea acestor cuvinte (cf. p. 10).
Calea. Gr. dromos, ,,alergarea”, ,,întrecerea”, ,,întinderea vieţii” sau ,,termenul de slujbă”, ,,cariera”. Pavel făcea din sine o jertfă vie (Romani 12,1), pentru ca alegerea care-i fusese pusă înainte să fie terminată cu succes. El susţine, în epistola lui de rămas bun, că şi-a sfârşit alergarea (2 Timotei 4,7). Aşa că el îndemna pe evrei să ,,alerge cu stăruinţă în alergarea” care le stătea înainte (Evrei 12,1). Pavel dorea să-şi facă alergarea vieţii sale în aşa fel, încât la sfârşit să nu aibă de regretat vreo neglijenţă sau vreun eşec din cauza neatenţiei sau nepăsării. El dorea să-şi sfârşească viaţa în mulţumirea unei conştiinţe curate.
Slujba. Gr. diakonia, ,,serviciul”, de la care derivă termenul nostru ,,diaconat”. Aici înseamnă nu un oficiu eclesiastic, ci o slujbă făcută lui Dumnezeu. Săvârşirea unui serviciu credincios era principiul călăuzitor al lui Pavel şi el îndemna pe ,,fiul” său, Timotei, la aceeaşi devoţiune (2 Timotei 4,5).
De la Domnul Isus. Puternicul simţ al realităţii chemării sale la lucrarea Evangheliei, care-l stăpânea pe Pavel, era consecinţa convertirii sale unice, când Hristos Însuşi i-a dat însărcinarea şi ia spus prin Anania despre lucrarea pe care urma să o săvârşească (cap. 9,15-17; 22,14.15; 26,16-8). Pavel nu a pus niciodată la îndoială chemarea sa, deşi pare că alţii ,,făceau aceasta” (2 Corinteni 3,1-6; Galateni 1,10-24).
Să vestesc. [Să mărturisesc, KJV.] Sau ,,să dau deplin mărturie despre”.
Evanghelia. Vezi Marcu 1,1. Evanghelia este vestea cea bună despre îndurarea lui Dumnezeu faţă de oamenii păcătoşi, prin jertfa ispăşitoare a lui Hristos pe cruce. O astfel de mărturisire poate fi dată numai de aceia care s-au cunoscut pe ei înşişi ca fiind păcătoşi înstrăinaţi de Dumnezeu şi, prin credinţă, au gust personal harul şi puterea mântuitoare a lui Isus Hristos.