20:22 Şi acum, iată că, împins de duhul, mă duc la Ierusalim, fără să ştiu ce mi se va întâmpla acolo.
Împins de Duhul. [Obligat în duh, KJV; Silit fiind în spiritul meu, Nitz.] Pavel poate să fi vrut să spună aici că era apăsat în sufletul său de influenţa împrejurărilor sau că era forţat de propria sa viaţă; sau că era constrâns de Duhul lui Dumnezeu. Având în vedere v. 23, unii susţin vederea anterioară, spunând că prezenţa cuvântului ,,Sfânt” în versetul acela sugerează un contrast cu versetul acesta, unde el lipseşte. Alţii înclină către vederea ulterioară, crezând că prezenţa lui ,,sfânt” în versetul 23, identifică ,,Duhul” în amândouă versetele. Vezi cap. 10,6.7, unde Duhul Sfânt împiedică pe Pavel de la a lua o anumită direcţie de acţiune. Verbul (care aici e emfatic, prin poziţia lui) este de obicei aplicat la a fi ţintuit locului cu funii sau cătuşe (Matei 13,30; 21,2) sau, la modul figurat, la presiunea unei obligaţii puternice (Romani 7,2) sau la un îndemn puternic sau impuls puternic (cf. substantivul din Filimon 13). Pavel era un om care avea puternice convingeri în ce priveşte datoria. Când se adăuga impulsul conducerii Duhului, ,,obligaţia” era cu adevărat puternică. Datoria trebuie să fie împlinită, rezultatele să fie lăsate pe seama lui Dumnezeu.
Ce mi se va întâmpla. Pavel ştia că în această vizită la Ierusalim îl pândeau primejdii (Fapte 20,23; cf. Romani 15,30.31), dar nu cunoştea natura, seriozitatea sau rezultatul a ceea ce îl ameninţa. Dar căile lui erau încredinţate lui Dumnezeu şi indiferent care ar fi fost primejdiile, Pavel mergea acolo unde îl mâna Duhul.