2:38 Pocăiţi-vă, le-a zis Petru, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
Pocăiţi-vă. În ce priveşte o tratare a importanţei acestui cuvânt vezi Matei 3,2; 4,17. Acesta e solia pe care Hristos a poruncit să fie predicată (Luca 24,47).
Fiecare. Petru nu admite nici o exceptare de la botez. Deşi nu e un act mântuitor, el este semnul exterior al morţii vieţii vechi şi începutul celei noi şi e cerut de la toţi.
Fie botezat. Vezi Matei 3,6; Marcu 16,16. Acesta urma să fie o parte integrală a lucrării apostolului (Matei 28,19).
În numele. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. 9.10) între exprimarea aceasta şi exprimarea ,,pe numele”, adică, pe temeiul mărturisirii numelui lui Isus. O astfel de interpretare ar corespunde contextului, care tratează pe Isus ca ,,Domn şi Hristos” (vers.36).
Se ridică întrebarea: Pentru ce în cazul acesta şi în cap.10,18; 19,5, e pomenit numai numele lui Isus în legătură cu botezul, şi nu întreitul nume dat în Matei 28,19? Au fost date diferite explicaţii. Soluţia cea mai satisfăcătoare pare să fie că Luca nu relatează formula baptismală, ci îndemnul lui Petru către cei care sunt dispuşi să mărturisească pe Isus ca Hristos. Era numai logic ca despre botez să se spună uneori ca fiind numai în numele acesta singur, întrucât din persoanele Dumnezeirii, botezul arată spre Hristos. Lucrul acesta este ilustrat în literatura creştină timpurie atât în NT cât şi mai târziu. În felul acesta Didahiile, sau Învăţătura celor Doisprezece Apostoli (7,9), foloseşte şi numele singur şi cele trei nume în legătură cu botezul. Această atitudine timpurie este demonstrată de Ambrozie (m. anul 397 d.Hr.), care declara cu privire la formula baptismală: ,,Acela care zice unul vrea să spună Treimea. Dacă zici Hristos, aţi numit şi pe Dumnezeu Tatăl de care Fiul a fost uns, şi Duhul Sfânt, cum şi Fiul, chiar cel care fusese uns, şi Duhul Sfânt de care El a fost uns” (De Spiritu Sancto i.3; red. J.P. Migne, Patrologia Latina, Vol. XVI, col.743). ascultătorii lui Petru deja credeau în Dumnezeu Tatăl, adevărata punere la probă, în măsura care-i privea, era dacă ei ar primi pe Isus ca Mesia.
Aşa după cum dăduse Hristos învăţătura, botezul era adus la îndeplinire acum ,,în numele”, în legătură vitală cu persoana lui Isus Hristos. Numai prin recunoaşterea Lui putea să vină acum la botez convertitul. Ucenicii primiseră cu puţin înainte darul Duhului Sfânt, şi în felul acesta erau în poziţia de a recunoaşte sensul profeţiei, lui Ioan Botezătorul că Hristos urma să-i boteze ,,cu Duhul Sfânt şi cu foc” (Matei 3,11). Unirea mistică dintre credincios şi Domnul său, făcută reală de Duhul, e semnalizată în ritualul botezului.
Păcatelor. Dovezi textuale favorizează (cf. p.10) expresia: ,,păcatele voastre”. Lucrul acesta face iertarea o chestiune foarte personală (vezi Matei 1,21; 3,6; 26,28; Luc.3,3).
Darul Sfântului Duh. Aceste cuvinte pot fi înţelese ca identificând darul, şi aşa s-ar putea citi, ,,darul care este Duhul Sfânt”. Gr. dorea, ,,dar”, e un termen general, şi diferă de charisma, un termen aplicat la darurile mai specifice ale Duhului (1Cor.12,4). Apostolul promite prezenţa Duhului lui Dumnezeu ca o posesiune personală pentru fiecare credincios. El nu e preocupat aici de acordarea puterilor miraculoase.
Notaţi paşii din fericita experienţă de a deveni creştin, aşa cum e schiţată în acest verset: 1) pocăinţa, 2) botezul, 3) iertarea păcatelor, 4) primirea Duhului Sfânt.