Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 19:31


19:31 Chiar şi unii din mai marii Asiei, care-i erau prieteni, au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru.

Mai marii Asiei. Sau ,,asiarhi”. Acest titlu oficial era aplicat celor care erau aleşi anual din cetăţile principale ale provinciei, pentru a prezida la festivalurile religioase şi la jocurile publice. Erau aleşi zece asiarhi din numărul mai mare de reprezentanţi de cetăţi şi pe unul din aceştia, proconsulul îl numea preşedinte. Datoriile lor îi conduceau la diferite cetăţi, unde şi când erau ţinute jocurile sau festivalurile. Întrucât ei aveau legătură cu teatrul şi cultul zeiţei Artemis, ca şi cultul împăratului, asirahii au fost probabil informaţi de zarvă şi de cauza ei. Referirea la serviciul Paştelui din 1 Corinteni 5,1-8 a fost considerată că sugerează că Pavel a scris epistola aceea cam pe vremea Paştelui. Când probabil a părăsit Corintul nu peste multe săptămâni (2 Corinteni a fost scrisă din Macedonia) şi întrucât plecarea lui a avut loc la scurt timp după zarvă (Fapte 20,1), se prea poate ca zarva să fi avut loc la scurt timp după Paşte, primăvara. În cazul acela oamenii ţineau sau aşteptau marea sărbătoare în cinstea zeiţei Artemis în luna care-i purta numele, Artemision (aprilie

– mai). Drept urmare, ei erau mai susceptibili la apelul lui Dimitrie. La acel sezon al anului, asiarhiierau de asemenea în Efes.

Prieteni. Tactul şi curtoazia zelului şi curajului lui Pavel pare să fi câştigat atenţia şi respectul oamenilor din autoritatea publică. Lucrul acesta era adevărat cu privire la asirahi, ca şi în alte dăţi cu privire la Sergius Paulus (cap. 13,7–12), Gallio (cap. 18,14-17), Festus (cap. 25,9-12), Agrippa (cap. 26,28, 32) şi centurionul Julius (cap. 27,3.43). Asiarhii i-au dat acelaşi sfat ca şi ucenicii, deşi din motive diferite. Ei şi-au dat seama că prezenţa lui n-ar fi contribuit decât să aţâţe şi mai mult pasiunile gloatei.

Să nu se ducă. [Să nu se aventureze, KJV.] Sau ,,să nu se ducă”. Aceşti slujbaşi prietenoşi au dat pe faţă un interes personal pentru siguranţa lui Pavel.