19:21 După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia. După ce voi merge acolo, îşi zicea el, trebuie să văd şi Roma.
După ce s-au petrecut aceste lucruri. Fusese la Efes o mare recoltă de suflete care intraseră în biserică. Prin întâmplări impresionante, Dumnezeu Se amestecase în activităţile bisericii şi ale cetăţii. Cei care ,,crezuseră” trecuseră printr-o reformă. Avusese loc o spectaculoasă nimicire a uneltelor celui rău, atrăgând atenţia întregii cetăţi. Lucrarea era acum bine întemeiată şi Pavel a simţit că putea părăsi cetatea.
Şi-a pus în gând. [A plănuit în duh, KJV.] În limba greacă, expresia este ambiguă, ea poate însemna propriul duh al lui Pavel sau poate însemna că Pavel a fost inspirat de către Duhul Sfânt să-şi pună în gând, aşa cum a făcut (vezi cap. 17,16).
Prin Macedonia şi Ahaia. Întâia epistolă către corinteni redă motivul gândului lui Pavel. Avuseseră loc comunicări mai mult sau mai puţin frecvente cu bisericile Macedoniei şi Ahaiei, în decursul anilor petrecuţi de Pavel la Efes, şi el avea motiv de îngrijorare. Fusese necesar ca el să scrie corintenilor o scrisoare care nu mai există, avertizându-i împotriva păcatului josnic al desfrâului printre ei (1 Corinteni 5,9-11). Membrii casei lui Cloe aduseseră vestea de schisme; mai erau veşti de gravă dezordine şi de lipsă de disciplină bisericească şi chiar adulter incestuos (1 Corinteni 1,11 5,1; 11,18-22). Lucrurile acestea aveau nevoie de atenţia personală a lui Pavel. De asemenea voia să viziteze Ierusalimul din nou, pentru a aduce contribuţiile bisericilor dintre neamuri, credincioşilor creştini iudei aflaţi în nevoie, din Palestina (vezi 1 Corinteni 16,1; 2 Corinteni 8,1-4).
Să se ducă la Ierusalim. Pentru a duce contribuţiile amintite mai sus. Pavel vorbise despre ,,fiarele din Efes” (1 Corinteni 15,32), despre ,,o uşă mare şi largă” care i se deschisese în Efes (1 Corinteni 6,9). Grelele tulburări prin care trecuse în cetatea aceasta erau fără îndoială atât uşi ale ocaziei, cât şi de ameninţări cu moartea pentru Pavel. Acum putea să plece, să cerceteze bisericile din Grecia şi apoi să se ducă la Ierusalim.
Să văd şi Roma. Aceasta este prima dorinţă exprimată a lui Pavel de a merge la Roma. Plănuita lui vizită la Roma (vezi Romani 1,13; 15.23) arată că el întreţinuse dorinţa aceasta de ani de zile, poate din timpul când i se spusese că urma să fie apostolul Neamurilor (Fapte 22,23). Dorinţa sa de a ajunge în capitala imperiului era fără îndoială întărită şi de faptul că avea un mare număr de prieteni la Roma, pe care îi cunoscuse prin alte părţi (Romani 16,1-15). Lucrarea lui Pavel nu i se va fi părut deplină până nu va fi dus mărturia sa în marele centru al imperiului. Dar până aici, nădejdile acestea fuseseră neîmplinite, aşa că declara când era pe punctul de a părăsi Efesul că plănuia precis să meargă la Roma, cum şi în Spania (Romani 15,28).