19:19 Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii, şi-au adus cărţile, şi le-au ars, înaintea tuturor: preţul lor s-a socotit la cincizeci de mii de arginţi.
Unii din cei ce. [Mulţi din ei, KJV.] Propoziţia spune literal ,,Mulţi din cei care practicaseră lucruri de prisos”, înţelegând arte superstiţioase, magice. Artele acestea erau aproape o specialitate în Efeseni Magii şi astrologii erau acolo în mare număr, făceau un negoţ prosper cu farmece, cărţi de ghicit şi reguli de interpretare a viselor. Aşa numitele ,,vrăji efesene” sau ,,Scrieri efesene” (Ephesian grammata) erau mici fâşii de pergament, păstrate în pungi de mătase şi pe aceste fâşii erau scrise cuvinte arhaice, cu înţeles obscur. Clement din Alexandria face liste din cuvintele acestea (Stromata v. 8) şi în ciuda faptului că erau atât de întunecate, încât sfidează analiza lingvistică, el le interpretează ca însemnând întuneric şi lumină, pământul şi anul, soarele şi adevărul. Fără îndoială ele reprezentau o supravieţuire a vechiului cult frigian al naturii, care antedata pe zeiţa greacă Artemis şi care mai târziu s-a combinat cu superstiţii împrumutate din alte religii.
Şi-au adus cărţile. Lucrul acesta trebuie să însemne adunarea laolaltă a hârtiilor pe care fuseseră scrise vrăjile şi descântecele, ,,scrierile efesene” şi cărţile lucrate ca tractate despre aceste ,,arte” oculte. Se presupune că unele din ,,scrierile” acestea erau de o mare vechime, mergând în trecut până în zilele lui Moise. Probabil au fost aduse şi farmece sau amulete.
Le-au ars. Pare să fie o legătură între această ardere şi vindecările săvârşite prin Pavel, care au fost urmate de biruirea pretinşilor exorcişti de către demon (vezi v. 12,16). Cei care ,,crezuseră” şi-au dat bine seama că puterea creştinismului era superioară ,,artelor curioase” [,,vrăjitoriilor”]. Farmecele, numele mistice, formulele şi ,,scrisorile” erau demascate ca nişte vorbe goale. Drept urmare, descântecele scrise şi tractatele care le conţineau au fost arse. Forma verbului în greceşte poate lăsa a se înţelege fie ardere continuă, timp de câteva ore, când carte după carte a fost aruncată în foc, sau serii repetate de ardere. O astfel de demonstraţie trebuie să fi atras multă luare aminte.
Preţul lor s-a socotit. Sacrificiul făcut de credincioşi consta nu numai din costul cărţilor, care este arătat de Luca, dar şi din pierderea venitului cu putinţă, pe care l-ar fi putut avea din practicarea ,,artelor curioase” [,,vrăjitoriei”].
Cincizeci de mii de arginţi. Întrucât această ardere dramatică de cărţi, socotită de mulţi a fi valoroasă, a avut loc în mijlocul populaţiei greceşti, e probabil ca Luca să se fi gândit la drahme ca fiind ,,arginţi”. Dacă lucrurile stau aşa, 50.000 din aceste piese ar valora ceva peste 5000 de dolari. Întrucât, însă, drahma era aproape echivalentul salariului pe o zi pe vremea aceea, se va vedea că valoarea curentă pe atunci la cumpărare era mult mai mare decât aceea sugerată de cifra echivalentă în dolari. Unele dintre cărţi fără îndoială ar fi adus un preţ mai mare dacă ar fi fost oferite spre vânzare. Vezi Vol. V, p. 49.