18:2 Acolo a găsit pe un Iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curând din Italia, cu nevasta sa Priscila, de oarece Claudiu poruncise ca toţi Iudeii să plece din Roma. A venit la ei.
Acuila. Un nume latin, însemnând ,,vultur”, al cărui echivalent grec este Akulas. Onkelos, probabil o altă formă modificată, a fost purtat de scriitorul tradiţional al targumurilor iudaice (vezi Vol. V, p. 95, 96). Era o tendinţă comună a iudeilor când trăiau în ţări păgâne să ia nume derivate de la animale.
De neam din Pont. [Născut în Pont, KJV.] Literal, ,,un om din Pont, după neam.” Provinciile din Asia Mică abundau în familiile iudaice din Diaspora, cum se vede pretutindeni în Faptele Apostolilor (vezi Fapte 2,9,10; cf. 1 Petru 1,1). Unii iudei din Pont fuseseră la Ierusalim, cu ocazia Zilei Cincizecimii (Fapte 2,9). Pontul a ajuns sub stăpânirea romană când regele lui, Mitriade, a fost înfrânt de Pompei, cam cu un secol înainte de data aceasta.
Venit de curând din Italia. Vezi mai jos, la ,,Claudiu poruncise”.
Priscila. Numele apare în altă parte (2 Timotei 4,19; cf. textul cel mai bine atestat grec la Romani 16,3; 1 Corinteni 16,19) în forma de Prisca, al cărui diminutiv este. Prisca probabil reflectă legătura cu gens sau clanul Prisci-lor care, din cele mai vechi timpuri romane, dăduseră statuluicetate o lungă serie de pretori şi consuli. Căsătoria lui Acuila cu Priscila ar putea fi un exemplu deci de influenţa iudeilor culţi în mijlocul clasei superioare de femei la Roma. Plasarea numelui Priscilei mai întâi (Fapte 18,18; Romani 16,3; 2 Timotei 4,19) ar fi explicat dacă era romană de neam nobil. Faptul că ea participa la instruirea lui Apolo (vezi Fapte 18,26) sugerează că era o femeie cultă.
Întrebare dacă aceste două persoane erau convertiţi ai lui Pavel nu poate fi deplin clarificată, dar anumite fapte sugerează că nu: 1) Raportul tace cu privire la faptul că ei ar fi ascultat vreodată pe Pavel, aşa cum făcuse Lidia (cap. 18,14), un lucru pe care Luca nu l-ar fi omis, dacă ar fi avut loc. 2) Faptul că Pavel, fără să ezite, li se alăturase (cap. 18,3) chiar înainte de a fi început să predice în sinagogă ar fi putut lăsa să se înţeleagă o atitudine plină de simpatie din partea lor.
Claudiu poruncise. Raportul expulzării iudeilor din cetatea Romei (vezi p. 80) e dat de Suetoniu, în cuvintele acestea, ,,Întrucât iudeii dădeau fără încetare naştere la tulburări, la instigaţia lui Chrestus, el [Claudiu] i-a expulzat din Roma.” (Lives of the Caesars, v. 25. 4; ed. Oeb, Suetonius, vol. 2, p. 53). O colonie considerabilă de iudei era stabilită în cetatea Romei, pe vremurile acelea, la poalele Dealului Janiculum (vezi harta p. 462). Ei exercitau o considerabilă influenţă asupra claselor superioare din Roma; aveau propriile lor sinagogi şi locuri de rugăciune (vezi cap. 16,13); erau toleraţi ca o religia licita (religie legal recunoscută); şi întreţineau propriile lor cimitire, pe Calea Apia. Porunca de a-i expulza din Roma pare să fi fost bruscă; Suetoniu gândea că un om cu numele, în latineşte, ,,Chrestus”, era legat de acea poruncă. Cu privire la acest om, Suetoniu nu relatează nimic mai departe. Dar pe vremea aceea, sunetele din greceşte ,,i” şi ,,e” puteau să fie cu greu distinse şi Tertullian (Apologia iii. 5) spune că numele grecesc Christos era adesea pronunţat la fel cu Chrestos, ,,bun”, ,,folositor” sau ,,amabil”. O explicaţie cu putinţă a decretului lui Claudiu e că veniseră creştini la Roma, după Ziua Cincizecimii şi rezultase tumult ca acela de la Antiohia din Pisidia (cap. 13,50), de la Listra (cap. 14,19), de la Tesalonic (cap. 17,5-8) şi de la Berea (cap. 17,13). Numele lui Hristos era în mare măsură pe buzele atât ale celor care primeau, cât şi ale celor care respingeau pretenţia Lui de a fi Mesia. De aceea, dregătorii romani, care, ca şi Galion, păreau că nu le pasă de chestiuni privitoare la nume şi cuvinte (cap. 18,15), ar fi tras uşor concluzia că Hristos era conducătorul uneia din partide şi puteau asuma (ca la Tesalonic, cap. 17,7) că El pretindea că e un pretendent regal la un tron pământesc. Explicaţia aceasta ar lămuri confuzia cu privire la nume şi decretul de expulzare (vezi Vol. V, p. 71).
Acuila şi soţia lui fuseseră la Roma până la expulzare şi, întrucât mulţi dintre iudeii din Roma sau descendenţii lor erau oameni eliberaţi din robie (vezi cap. 6,9), e probabil ca Acuila sau părinţii lui să fi făcut parte din categoria acestora. Acuila şi Priscila sunt amintiţi mai târziu (Romani 16,13) ca şi cum s-ar fi înapoiat la Roma. Dacă au făcut-o, lucrul acesta s-a petrecut după de fuseseră cu Pavel la Efes, deoarece ei erau cu el când a scris prima sa epistolă către corinteni (1 Corinteni 16,19) şi casa în care locuiau acolo, era pusă în serviciul creştinilor din Efeseni Dacă Timotei era la Efes când Pavel i-a adresat a doua lui epistolă, ei se mai găseau încă acolo (2 Timotei 4,19). Nimic mai mult nu se mai cunoaşte despre viaţa şi faptele lor.
În ce priveşte cine au fost primii predicatori în Roma, se poate forma o părere în cadrul următoarelor date: 1) nu se putea să fi trecut douăzeci şi cinci de ani de la Ziua Cincizecimii, fără ca iudeii din Roma să nu fi primit oarecare veşti precise cu privire la întâmplările din Palestina, unde Evanghelia era predicată cu remarcabil succes; 2) printre cei care fuseseră de faţă la Ziua Cincizecimii fuseseră ,,oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi” (Fapte 2,10); 3) printre iudeii elenişti care au avut disputa cu Ştefan erau eliberaţi [,,izbăviţi”] din Roma şi Ştefan însuşi s-ar fi putut să fi aparţinut acestei categorii (vezi cap. 6,5.9); 4) Andronic şi Iustia, cărora Pavel le-a trimis salutări, fuseseră ,,în Hristos” înainte de el (Romani 16,7). Printre aceştia s-ar cuveni să se caute întemeietorii bisericii din Roma şi nu la apostolul Petru, căruia tradiţia îi atribuie această onoare. Totul arată că teologia creştinilor din Roma era la fel ca marile principii trasate de Ştefan, a cărui înţelegere a Evangheliei l-a influenţat pe Pavel. Lucrul ar ajuta să se explice de ce Acuila şi Priscila au găsit cu cale atât de uşor să primească pe Pavel în Corint. E cu putinţă ca mulţi dintre cei numiţi de Pavel în Romani 16,3-15 să fi fost expulzaţi din Roma, sub Claudiu, şi mai apoi să înapoiaseră.