18:28 căci înfrunta cu putere pe Iudei înaintea norodului, şi le dovedea din Scripturi că Isus este Hristosul.
Înfrunta cu putere. [Convingea cu putere, KJV.] Gr. diakatelegchomai, ,,a înfrânge de tot prin argumente”, ,,a convinge deplin”. Apolo confrunta obiecţiunile iudeilor cu proba Scripturii şi biruia. El ducea pe iudei la aceeaşi concluzie la care îi îndemnase Pavel. Metoda lui probabil a fost diferită de aceea a lui Pavel, deosebirea fiind în personalitatea lui. Lucrarea lui în mod natural atrăgea urmaşi la noul predicator şi poate îi dădea un succes numeric mai mare decât cel ce însoţise eforturile lui Pavel. Întrucât Apolo nu mai apare în alt loc în Fapte, trebuie să se noteze aici ceea ce se ştie cu privire la istoria lui ulterioară. Deşi numele lui a fost folosit la Corint ca parolă a unui partid, Pavel nu arată nici o diferenţă doctrinară între el şi Apolo şi, întrucât şi unul şi altul fuseseră în strânsă legătură de afinitate cu Acuila şi Priscila, probabil nu era nici un dezacord. Ar reieşi din 1 Corinteni 16,12 că Apolo ar fi revenit cândva la Efes, probabil cu scrisori de recomandare de la biserica din Corint (2 Corinteni 3,1). Pavel avea încredere în el, cum e arătat de dorinţa lui ca el să poată veni la Corint cu Stefana, Fortunat şi Ahaic (1 Corinteni 16,12-17). Apolo iese din câmpul vizual după aceea, până către sfârşitul carierei lui Pavel. Putem crede că anii care au intervenit au fost plini de muncă evanghelistică plină de râvnă, aşa cum săvârşise la Efes şi la Corint. Către finele lucrării lui Pavel (c. anul 67 d.Hr.), Apolo e menţionat de către Pavel (Tit 3,13). El era în tovărăşie cu Zena, legiuitorul, adică cineva care ca şi Apolo, avea o reputaţie cu privire la o adâncă cunoaştere a legii, fie iudaică, fie romană (vezi Matei 22,35; Vol. V, p. 55, 56). Sentimentul lui Pavel faţă de Apolo evident a continuat să fie un sentiment de interes plin de afecţiune, deoarece solicita pe Tit să-i dea tot ajutorul cu putinţă. Apolo lucrase în Creta şi acolo pare că adunase în jurul său o grupă selectă de ucenici, pe care Pavel îi distinge de cei care erau asociaţi cu el (Titu 3,13,14).
Isus este Hristosul. Mai degrabă, ,,Hristosul este Isus” sau ,,Isus este Hristosul” (vezi v. 5; cap. 17,3).
COMENTARII ELLEN G. WHITE
1–3AA 243, 349
1–18AA 243–254
3 AA 347; CT 279; FE 97; PP 593; 4T 409
4, 5 AA 350
5 AA 247
5–7AA 248
8 AA 249
9, 10 AA 250; PK 277
11 AA 270, 298; Ev 327; 7T 268
12, 13 AA 252
14–17AA 253
18 AA 254
18, 19 AA 351
18–21AA 269–280
19–21AA 269
23 AA 281
24 AA 269
25–28AA 270