18:18 Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, şi-a luat ziua bună de la fraţi, şi a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila şi Acuila, după ce şi-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruinţă.
A mai rămas destule zile. [A întârziat... un bun răstimp, KJV.] Literal, ,,după ce a rămas multe zile.” Pavel locuise şi lucrase într-o linişte cumpănită un an şi şase luni (v. 11). După această perioadă sau poate în decursul ultimei părţi a ei a fost târât înaintea lui Galion. După criza aceasta, apostolul a mai avut un nou timp de pace în care să lucreze.
Spre Siria. Motivele călătoriei sale ar fi putut să fie următoarele: (1) la fel ca mai târziu (vezi cap. 20,3,4), el dorea fără îndoială să predea darurile colectate pentru discipolii din Ierusalim, în persoană (cf. Romani 15,25, 26; Galateni 2,10). E clar că atunci când Pavel s-a hotărât să se întoarcă dorea să ajungă la Ierusalim cât mai repede cu putinţă, deoarece a refuzat să rămână la Efes, deşi predica lui era primită mai cu plăcere de iudeii de acolo, decât în multe alte locuri; (2) votul lui recent cerea o vizită la Templu; (3) probabil vroia să relateze rezultatele lucrării sale printre neamuri, mai ales în regiunile depărtate, Macedonia şi Ahaia (cf. Fapte 15,4).
Priscila şi Acuila. Vezi v. 2.
Chencrea. Portul răsăritean al Corintului în Golful Saronic. Romani 16,1 lasă a se înţelege că acolo era o biserică organizată. Recunoştinţa cu care Pavel se referă la Fivi şi la serviciul ei creştin (Romani 16,2) arată că el avusese legături apropiate cu biserica aceasta. Probabil el a întemeiat-o.
Juruinţă. Aceasta pare să fie o juruinţă aparte, o formă modificată a juruinţei nazirene temporare, descrisă în Num. 6,1-21. Aceasta din urmă cerea o despărţire de lume şi de viaţa obişnuită a oamenilor (cuvântul ,,nazireu” înseamnă persoană ,,separată” sau ,,consacrată”. Pentru durata juruinţei lui, nazireul nu trebuia să bea vin sau băutură îmbătătoare şi nici să-şi radă capul sau faţa. La sfârşitul perioadei juruinţei sale, el urma să-şi radă capul la Templu şi să-şi ardă părul în focul altarului, sub jertfa sa. După ce şi-au terminat juruinţa, nazireii din Fapte 21,24 şi-au ras capetele. Persoanele care locuiau departe de Ierusalim pare că aveau permisiunea să-şi taie părul şi să aducă cu ei şuviţele de păr la Templu, pentru a le aduce ca jertfă când restul părului lor era ras de pe capul lor. Lucrul acesta l-a făcut Pavel la Chencrea, înainte de a pleca în călătorie, pe mare, spre Siria. Este evident din 1 Corinteni 11,14, că Pavel considera părul lung la bărbaţi, ca efeminat, dar juruinţa nazireică producea în mod necesar păr lung. Prin urmare, deşi ţinea mai departe juruinţa, el şi-a tuns părul din motive de înfăţişare şi din cauza obiceiului locului, afară de cazul că se terminase perioada juruinţei sale când a ajuns la Chencrea.
Pare că motivul acestor juruinţe a fost o recunoştinţă deosebită pentru eliberare din primejdie. Teama, făgăduinţa şi eliberarea au fost notate în raportul lucrării lui Pavel la Corint şi o juruinţă de consacrare faţă de programul de predicare a Evangheliei ar fi fost un rezultat natural. Pavel nici nu a dispreţuit, nici nu a condamnat exprimarea sentimentului evlavios, deoarece nu le-a considerat legaliste, aşa cum a făcut cu anumite practici ale iudeilor.
E de asemenea posibil că Pavel aplica principiul său de a fi ,,totul tuturor oamenilor” (1 Corinteni 9,22) şi de aceea, ca iudeu, acţiona în simpatie cu iudeii (v. 20). Un vot sau o juruinţă nazireică urma să demonstreze tuturor fraţilor săi iudei că el, personal, nu dispreţuise legea şi nici nu învăţa pe alţi iudei să o dispreţuiască (vezi Fapte 21,21-24).