18:17 Atunci au pus toţi mâna pe Sosten, fruntaşul sinagogii, şi-l băteau înaintea scaunului de judecată, fără ca lui Galion să-i pese.
[Grecii, KJV.] Dovezi textuale favorizează (cf. p. 10) exprimarea ,,ei toţi au luat pe Sosten”,
Au pus mâna. [Au pus mâna, KJV.] Mai degrabă, ,,au apucat” (cf. cap. 16,19; 17,19). Acelaşi verb este folosit şi în cap. 21,30 cu privire la acţiunea violentă a gloatei din Ierusalim şi, imediat după aceea (v. 33), cu privire la purtarea căpitanului pentru salvarea lui Pavel.
Sosten. Numele era obişnuit; el nu are nevoie să fie identificat cu Sostene, menţionat în 1 Corinteni 1,1, deşi e posibil ca liderul persecuţiei să fi fost după aceea convertit, la fel ca în cazul lui Pavel.
Fruntaşul sinagogii. Pare că Sosten fusese făcut conducătorul sinagogii după convertirea lui Crisp (v. 8). Se prea poate ca el să fi fost zelos să-şi arate râvna împotriva creştinilor, aducând de îndată acuzaţii împotriva lui Pavel, în faţa proconsulului. Ca purtător de cuvânt, a atras privirea lumii îngrămădite în jur, dintre care mulţi erau greci. Ei, evident, au prins tonul de dispreţ al lui Galion şi au urmat decizia la care au mai adăugat propria lor contribuţie şi încă una aspră. Sau se poate că iudeii să se fi întors împotriva noului lor conducător, după ce nu izbutiseră în prima lor acţiune. Pavel, fără îndoială avea nu puţini simpatizanţi printre neamuri. În orice caz, Sosten a intrat în centrul atenţiei mulţimii.
Şi-l băteau. Sau ,,au început să-l bată.”
Fără ca lui Galion să-i pese. [Galion nu se îngrijea de nici unul din lucrurile acestea, KJV; Nu-i păsa de acestea, Nitz.] Mai degrabă ,,nici unul din lucrurile acestea nu îngrijora pe Galion.”
Declaraţia lui Galion reflectă nepăsarea oamenilor lumii faţă de adevărul descoperit. Dar cuvintele nu însemnau în chip necesar că era indiferent faţă de religie. El recunoştea pur şi simplu limitele propriei sale jurisdicţii. Cârmuirea lui trebuie să fi constituit un precedent favorizant pentru răspândirea creştinismului.
Cu privire la felul în care era privit de romani, felul de viaţă iudaic (cf. v. 14), vezi Vol. V, p. 60-62; Vol. VI, p. 59, 60.