17:7 şi Iason i-a găzduit. Ei toţi lucrează împotriva poruncilor Cezarului, şi spun că este un alt Împărat: Isus.
I-a găzduit. [I-a primit, KJV.] Gr. hupodechomai, ,,a primi [ca oaspete]”, ,,a găzdui”, ca în Luca 10,38; 19,6; Iacov 2,25. Apostolii erau oaspeţii lui Iason şi, în consecinţă, el era considerat un simpatizant al învăţăturii lor.
Ei toţi. [Aceştia toţi, KJV.] Adică Iason şi anumiţi fraţi, Pavel şi Sila, pe care acuzatorii nu-i găsiseră, ar fi fost şi ei cuprinşi în acuzaţie, dacă erau prinşi. Într-un sens chiar şi mai larg, acuzaţia s-ar fi putut să fie contra întregii biserici creştine.
Poruncilor. [Decretelor, KJV.] Gr. dogmata (vezi cap. 16,4). Referirea e probabil la legile romane contra învăţăturilor care îndeamnă la răzvrătire. Totuşi, e posibil ca ,,decretele” de aici să se refere la termenii edictului emis de împăratul Claudiu, pe temeiul căruia iudeii au fost expulzaţi din Roma, dacă edictul acela a fost inspirat de creşterea creştinismului (vezi Vol. V, p. 71; vezi cap. 18,2). De fapt, edictul acesta era obligatoriu numai în Roma şi în coloniae ei (ca Filipi), dar ar fi influenţat toate părţile Imperiului Roman. În felul acesta, Tesalonicul, deşi o cetate liberă, era sub cârmuire romană şi şi-ar fi armonizat legislaţia cu punctul de vedere al politicii romane imperiale.
Alt împărat. Gr. basileus heteros, adică, un alt fel de rege (vezi Matei6,24). Pe această expresie acuzatorii îşi bazau acuzaţia principală. Ei pretindeau că creştinii proclamau un rege sau împărat rival. O acuzaţie mai serioasă cu greu putea fi adusă împotriva acestui grup (vezi Marcu 12.14; vezi Luca 23,2) şi, deşi nu era adevărată, avea destul temei pentru a părea plauzibilă. Creştinii pretutindeni susţineau superioritatea calităţii lui Hristos de împărat (vezi Matei3,2,3; Ioan 18,36) şi cuvintele lor puteau uşor fi interpretate ca sentimente de răzvrătire şi de critici ostile. E clar din scrisorile către tesaloniceni, că Pavel accentuase împărăţia în predica lui şi subliniase a doua venire ca Împărat a lui Hristos (1 Tesaloniceni 1,9, 10; 2,12; 4,14-17; 5,2, 23; 2 Tesaloniceni 1,5-8; 2,8). În ochii slujbaşilor romani, o asemenea învăţătură era suficientă pentru a dovedi acuzaţia pe care o aduceau iudeii furioşi împreună cu acoliţii.