17:6 Fiindcă nu i-au găsit, au târât pe Iason şi pe vreo câţiva fraţi înaintea dregătorilor cetăţii, şi strigau: Oamenii aceştia, care au răscolit lumea, au venit şi aici,
Nu i-au găsit. Câţiva prieteni îndemânatici i-au luat pe Pavel şi pe Sila din casă şi-i ţineau ascunşi până când puteau fi scoşi în siguranţă din Tesalonic (v. 10). Când au rămas păgubaşi de prada lor nădăjduită, scandalagii au pus mâna pe victime locale, dar s-au purtat legal cu ei.
Au târât. Gr. suro, ,,a târî”, ,,a trage”. În cap. 8,3, cuvântul e folosit cu privire la ,,aruncarea” de bărbaţi şi de femei în închisoare.
Câţiva fraţi. Fraţii aceştia nu sunt numiţi, dar nu sunt nicidecum trecuţi cu vederea.
Dregătorii cetăţii. Gr. politarchai, de la polis (,,cetate”) şi archon, (,,dregător”). În literatura cunoscută, cuvântul pare să fi fost folosit numai de Luca, dar arheologia a arătat că el l-a folosit corect. Au fost descoperite 19 inscripţii în care e folosit cuvântul politarches. În majoritatea cazurilor, referirea e la dregători din cetăţi macedonene şi cinci inscripţii se referă faptic la Tesalonic, aşa că acurateţea detaliată a lui Luca e confirmată. El a descris corect pe slujbaşii din Filipi, o colonie romană, ca strategoi, (vezi cap. 16,20); dar Tesalonicul era o cetate liberă macedoneană şi dregătorii lui neromani, dintre care acum erau cinci sau şase, erau recunoscuţi oficial ca politarchai. În faţa acestor dregători au fost târâţi Iason şi prietenii lui.
Au răscolit lumea. [Au întors totul cu susul în jos, KJV; Au întărâtat la răscoală, Nitz.] Sau ,,au aţâţat lumea”, ca şi în Fapte 21,38; Galateni 5,12. în ce priveşte comentariul la cuvântul ,,lume” (gr. oicoumene), vezi Matei 24,14; Luca 2,1. Acuzaţii asemănătoare de producere de tulburare au fost aduse împotriva lui Ilie (1 Regi 18,17) şi a creştinilor sec. al III-lea (Tertulian, Apologie 40; Ad Nationes 9). Acuzaţii similare vor fi aduse împotriva poporului lui Dumnezeu, în zilele de pe urmă (GC 614,615).
În cazul de faţă, acuzaţia era fără îndoială exagerată, în înfierbinţeala momentului, dar importanţa lui era serioasă. Romanii se făleau cu a lor Pax Romana (,,Pacea romană”) şi erau gata să procedeze cu severitate faţă de aceia care o tulburau. Dar, indiferent de cât de exagerată ar fi fost acuzaţia, ea arăta că reputaţia misionarilor de a câştiga convertiţi îi precedase la Tesalonic şi mărturiseşte despre rapida răspândire a creştinismului.