17:31 pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi
Pentru că. Sau ,,întrucât”. Pavel deduce chemarea la pocăinţă din faptul judecăţii viitoare.
O zi. Adică, un timp anumit, nu în mod necesar o zi literală.
Va judeca. Gr. melloo krinein, ,,a fi pe punctul de a judeca” sau, simplu ca un viitor, ,,va judeca”, ,,a intenţiona să judece” [,,Va să judece”, Nitz.]. Pavel, citând Psalmi 9,8, scoate în evidenţă certitudinea şi poate apropierea judecăţii (cf. Fapte 24,25; Romani 2,5.6.16). Proclamarea unei judecăţi viitoare este o parte integrantă a doctrinei pauline şi creştine (vezi Apocalipsa 14,6.7). Creştinismul nu lasă pe oameni în necunoştinţă de ceea ce îi aşteaptă, ci dă o privire generală cuprinzătoare, dar scurtă, a evenimentelor viitoare. Dar ideea unei judecăţi rareori e salutată cu plăcere de omenire. Oamenilor nu le place perspectiva venirii înaintea barei de judecată a lui Dumnezeu. Grecii nu făceau excepţie în această privinţă şi e probabil că, de la împrejurarea aceasta, înainte, epicurienii şi stoicii s-au opus cu putere expunerii lui Pavel.
Lumea. Gr. oikoumene, ,,lumea locuită” (vezi Matei 24,14; Luca 2,1). Cuvântul era de asemenea în mod obişnuit folosit pentru a desemna lumea romană sau lumea civilizată, în contrast cu ţinuturile barbare.
După dreptate. [În dreptate, KJV.] Adică, într-o atmosferă dreaptă, cu dreptate (cf. Psalmi 9,8; 96,13; 2 Timotei 4,8).
Prin Omul. [Prin Omul Acela, KJV.] Literal, ,,printr-un om”. Din ceea ce urmează, e clar pentru creştini că Pavel se referă la Isus, dar relatarea cuvântării nu arată că apostolul a avut prilejul de a identifica public ,,omul” (vezi v. 32).
Pe care L-a rânduit. Adică, rânduit, îndeosebi pentru lucrarea de judecată. Compară cu cele de la Fapte 10,42; Romani 2,16. A dat... o dovadă. [A dat asigurare, KJV; A dat credinţă, Nitz.] Adică a furnizat temeiuri pentru încredere.
L-a înviat. Învierea lui Isus e introdusă aici ca o garanţie a intenţiilor faţă de omenire, cu privire la judecată şi, prin implicaţie, la acordarea din partea Lui a vieţii veşnice, prin Hristos Isus. Lui Pavel nu i s-a dat prilejul de a dezvolta tema sa, pentru că amintirea învierii a trezit dispreţul ascultătorilor săi şi a pus brusc capăt cuvântării sale. Dacă cuvântarea ar fi fost completă, Pavel probabil ar fi vorbit într-un mod mai precis cu privire la viaţa şi lucrarea lui Isus şi poziţia Lui cheie în planul lui Dumnezeu pentru omenire. Notaţi cum progresează argumentaţia lui Pavel, mai întâi vorbeşte despre Dumnezeu ca Creator al lumii şi al omului şi despre reglementările pe care El le-a făcut pentru sălăşluirea omului pe pământ. Apoi raţionează că toate acestea ar trebui să inspire pe oameni de a cunoaşte că Dumnezeu e mult înălţat deasupra oamenilor. Aceasta ar trebui să-i determine să-L caute, cunoscând că un astfel de Creator nu e niciodată departe şi aşteaptă căutările făpturilor Sale. Dar, acum, zilele când oamenii neluminaţi trebuiau să depindă de descoperirea lui Dumnezeu prin natură, s-au sfârşit. El a vorbit prin Fiul omului, pe care L-a dovedit că e Fiul lui Dumnezeu. Prin Fiul Său, Dumnezeu va judeca lumea, şi pentru această judecată oamenii ar trebui să se pregătească prin pocăinţă.