17:28 Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: Suntem din neamul lui
În El avem viaţa. [În El trăim, KJV.] Întreaga propoziţie spune literal, ,,În [sau ,,prin”] El trăim şi suntem mişcaţi şi existăm”. Cuvintele apostolului exprimă ideea că nu numai dependenţa noastră iniţială este de Creatorul, dar şi că toate activităţile noastre – fizice, mentale şi spirituale – sunt derivate de la El. În învăţătura lui Pavel, persoana atotputernicului şi atotştiutorului Dumnezeu nu e contopită, aşa cum e dumnezeul panteismului, în sufletul impersonal al lumii, ci se proiectează în afară, în înfricoşătoare distincţie, în caracterul Creatorului şi Susţinătorului vieţii. ,,Prin mijlocirea naturii, Dumnezeu lucrează zi după zi, oră după oră, clipă după clipă, pentru a ne ţine vii, pentru a ne creşte şi a ne reface... Puterea care lucrează prin mijloacele acestea este puterea lui Dumnezeu.” (MH 112, 113).
Poeţii voştri. E cu putinţă ca această expresie să se refere înapoi, la prima afirmaţie a acestui verset, ca şi înainte, la citatul care urmează. Cuvintele ,,căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” sunt
o citare aproape exactă dintr-o strofă ce pare să fie scrisă de Epimenide Cretanul (sec. al VI-lea
î.Hr.) şi e relatată de comentatorul din sec. al IX-lea Isho’dad:
,,Ei au alcătuit un mormânt pentru Tine, o, Tu, Cel Sfânt şi Înalt –
Cretanii, pururi mincinoşi, fiare rele, pântece leneşe!
Dar Tu nu eşti mort; Tu trăieşti şi dăinuieşti veşnic;
Căci în Tine trăim şi ne mişcăm şi avem fiinţa!”
(citat în F. F. Bruce, The Book af the Acts [The New International Commentary on The New Testament], p. 359).
Pasajul acesta este interesant nu numai din punct de vedere al posibilei legături a lui Epimenide cu altarul ,,Necunoscutului Dumnezeu” (vezi v. 23), dar, mai ales, deoarece conţine citatul pe care Pavel îl foloseşte cu privire la cretani, în Tit 1,12. Faptul că Pavel cita pe Epimenide, în ultimul caz, sporeşte probabilitatea că a avut în minte versul lui şi aici.
A doua expresie, ,,din El ne tragem obârşia” [,,căci de asemenea suntem odrăsliţi din El”], e clar un citat dintr-un poet grec şi a fost în mod deliberat folosit ca atare, de Pavel. El provine din Aratus (c. 270 î.Hr.) care fusese prieten al lui Zeno, fondatorul stoicismului. La fel ca Pavel, Aratus era din Cilicia. Poemul lui didactic, Phaenomena, ocupându-se cu faptele principale ale ştiinţei astronomice şi meteorologice, începe cu o invocare a lui Zeus şi conţine cuvintele pe care le citează Pavel.
,,De la Zeus, hai să începem; pe el noi, muritorii, nu-l lăsăm niciodată nenumit; pline de Zeus sunt toate uliţele şi toate pieţele oamenilor; plină e marea, cerurile lui; pururi avem toţi nevoie de Zeus Căci toţi suntem odrasla lui.”
(Phaenomena 1-5; ed. Loeb, p. 381)
Citatul urma să capteze de îndată atenţia ascultătorilor lui Pavel. Citând din propria lor literatură, Pavel ilustra metoda lui de a se face ,,tuturor totul” (1 Corinteni 9,22). Ei urmau să recunoască faptul că nu aveau de-a face cu un iudeu incult, ca negustorii şi exorciştii atât de obişnuiţi prin târgurile greceşti, ci cu un om care poseda o cultură ca a lor şi cunoscător al ideilor propriilor lor poeţi. Nu e nevoie de a exagera cultura clasică a lui Pavel, dar e clar din referirile aici menţionate şi din citatul din 1 Corinteni 15,32, că apostolul era familiarizat cu autorii greci şi putea să introducă citate potrivite din lucrurile cunoscute lor, atunci când situaţia o cerea. Făcând aşa, el nu aprobă în chip necesar sentimentele descoperite în contextele cuvintelor pe care le foloseşte, ci numai foloseşte pe scriitorii greci pentru a ilustra învăţătura superioară pe care el o prezintă.
Abordarea psihologică folosită de Pavel în împrejurarea aceasta este instructivă. Apostolul nu le spune de la început că ei au o părere prea înaltă despre ei înşişi, că sunt numai făpturi din ţărână, fii ai diavolului. În schimb le arată că au subapreciat prea mult poziţia lor. Ei uitaseră că sunt odrasla lui Dumnezeu şi se socotiseră la fel ca iudeii care nu credeau, ,,nevrednici de viaţa veşnică” (Fapte 13,41).