Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 17:1


17:1 Pavel şi Sila au trecut prin Amfipoli şi Apolonia, şi au venit în Tesalonic, unde era o sinagogă a Iudeilor.

Au trecut prin. Gr. diodeuo ,,a-şi face drum”, de la dia, ,,prin”, şi hodos, ,,drum”. În NT, verbul grec apare numai aici şi în Luca 8,1. Folosirea lui aduce dovezi în plus pentru obârşia comună de la acelaşi autor, a celor două cărţi.

Amfipoli. Cam la 39 de mile, la sud-vest de Filipi. În timpurile mai dinainte, cetatea aceasta era cunoscută ca Ennea Hodoi (,,Nouă Drumuri”), ca recunoaştere a poziţiei ei strategice. Sub romani, Amfipoli a devenit capitala primei din cele patru secţiuni în care era împărţită provincia romană Macedonia.

Apolonia. Cam la 30 de mile la sud-vest de Amfipoli. Locul exact al cetăţii este incert. Cele două oraşe aici menţionate ar fi putut să fie opriri de peste noapte pentru călătorii din Filipi, deşi străbaterea unor distanţe de aproape 30 de mile ar fi cerut un mare efort de la oamenii care fuseseră de curând bătuţi cu nuiele. Misionarii n-au întârziat în cele două oraşe, poate pentru că nu vor fi avut decât puţini iudei sau poate deloc.

Tesalonic. Situat cam la 37 de mile puţin spre nord-vest de Apolonia. Cetatea fusese cunoscută mai înainte ca Tharma, dar fusese mărită de Filip din Macedonia şi numită din nou de Casandru, în onoarea lui Thessalonike, soţia lui şi fiica lui Filip. Era bine situată pentru comerţ, în Golful Tharmaic şi devenise un port de o oarecare importanţă. Sub numele de Salonic, el este încă un oraş important.

Sinagogă a iudeilor. Ca un centru comercial important, Tesalonicul a atras iudei în mare număr. Aceşti membri ai diasporei (vezi Vol. V, p. 59-61) se bucurau de libertate religioasă şi puteau să-şi construiască propriul lor locaş de cult. E posibil ca sinagoga din Tesalonic să fi servit şi oraşele învecinate, a căror populaţie iudaică nu era destul de numeroasă pentru a putea administra

o clădire proprie. Poze din Atena, Damasc şi Tars Poze din Corint şi Efes