17:16 Pe când îi aştepta Pavel în Atena, i se întărâta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.
Atena. Capitala vechii Atici şi a Greciei moderne, situată în extremitatea de nord-est a provinciei romane Ahaia (vezi harta p. 33). Se găseşte la 4 mile şi jumătate de mare şi era legată cu portul Pireu printr-un coridor lat apărat de ziduri. Tradiţia îi descrie istoria în trecut, la anul 1581 î.Hr., dar cetatea nu a devenit proeminentă decât pe la 300 î.Hr. În cursul următorilor 200 de ani, Atena a urcat la culmea puterii ei şi a ajuns la Epoca ei de Aur, sub Pericle (461-430 î.Hr.). Fiii ei iluştri cuprindeau pe Sofocle, Platon, Aristotel şi Demostene. În 338 î.Hr., însă, cetatea a fost zdrobită de puterea ascendentă a Macedoniei, şi în sec. al II-lea î.Hr. a fost inclusă în provincia romană Ahaia. Pe vremea lui Pavel nu mai poseda putere politică efectivă, dar era încă centrul intelectual recunoscut al lumii şi era privită ca cetate universitară a Imperiului Roman. Populaţia probabil număra 250.000 de suflete, la data aceea. Vezi harta p. 316.
Punctul central al Atenei era Acropole (oraşul ,,de sus”, ,,înalt”). Aceasta era o înălţime de vreo 500 de picioare şi era locul unde se aflau mai multe temple vestite, dintre care principalele şi cele mai frumoase erau Partenonul, Erecteumul şi Templul Victoriei Înaripate (vezi ilustraţii în faţa
p. 352). Pe o înălţime mai joasă, la est de Acropole, era Areopagul (,,Dealul lui Marte”, vezi v. 19), o ridicătură stearpă de stâncă, întinzându-se în direcţia nord-vest spre sud-est. Acesta era mediul în care s-a găsit Pavel, în timp ce aştepta pe Sila şi Timotei, din Berea.
I se întărâta. Gr. paroxuno, ,,a irita”, ,,a provoca”, ,,a se întărâta la mânie” (cf. cele de la cap. 15,39). Aparent, Pavel nu intenţionase să predice la Atena, dar priveliştile pe care el le-a văzut, l-au provocat la acţiune şi el s-a simţit constrâns să vorbească înainte ca Timotei şi Sila să fi sosit.
Duhul. Adică mintea, sufletul lui, adâncimile lui lăuntrice spirituale.
Pline de idoli. [Cu totul dedată la idolatrie, KJV.] Mai degrabă ,,plină de idoli”. Josephus descrie pe atenieni ca fiind ,,cei mai evlavioşi dintre greci” (Contra Apion ii. 12 [130]; ed. Loeb, p. 345). În acord cu o relatare veche, erau peste 3000 de statui în Atena, pe vremea lui Pavel. Una din străzile era împodobită cu un bust al zeului crainic Hermes, în faţa cărei case. Temple, porticuri, colonade şi curţi erau pline de lucrări de artă, meşteşugit sculptate, care proclamau din belşug dragostea de frumos a grecilor. Pavel, cu fundalul său elenistic, nu a putut fi indiferent faţă de apelul estetic al unei astfel de bogăţii artistice, dar oricare ar fi fost plăcerea pe care a simţit-o, ar fi fost copleşită de implicaţiile spirituale a ceea ce vedea. În cea mai mare parte, statuile erau legate de cultul păgân şi puteau pe bună dreptate fi descrise ca ,,idoli”. Pentru un iudeu, o astfel de expunere ar fi fost o călcare evidentă a poruncii a doua. Pentru un creştin, priveliştea ar fi adus o întristare şi mai mare prin darea la iveală a prăpastiei dintre păgânismul grec şi descoperirea Evangheliei lui Dumnezeu în Hristos. Totuşi, atât de deplin împărtăşea Pavel dorinţa Mântuitorului de a răscumpăra pe oameni din nebuniile lor, încât reacţia lui finală a fost evanghelistică. El nu putea pierde ocazia de a proclama Evanghelia, celor din Atena.