Electronic Books / Adventist / Romanian / Comentarii Biblice / Web / Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 16:26


16:26 Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile, şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia.

Cutremur mare. Indicând intervenţia divină (cf. Matei 28,2; Apocalipsa 16,18; cf. cele de la Fapte 4,31), deoarece îngeri au venit pentru a elibera pe servii credincioşi ai lui Dumnezeu (AA 215). Efectele unui astfel de fenomen nu puteau să fie restrânse la închisoare. Ele aveau să fie simţite în întreaga cetate şi să influenţeze mintea dregătorilor şi a populaţiei, când se făcea legătura dintre cutremur şi deţinuţii creştini.

S-au deschis toate uşile. Severitatea cutremurului a fost suficientă pentru a explica efectele lui. Temeliile temniţei s-au clătinat şi porţile probabil au fost desfăcute (cf. cele de la cap. 5.19; 12,10).

Legăturile. Sau ,,cătuşele”. Deţinuţii erau ţinuţi cu lanţuri care erau fără îndoială fixate în ziduri. Violenţa cutremurului a fost suficientă pentru a fi slobozit aceste lanţuri şi, în felul acesta, a fi eliberat pe deţinuţi. Eliberarea ar fi putut fi săvârşită şi de îngeri (AA 215), deşi îngerii nu sunt menţionaţi ca în cap. 5,19; 12,7.