16:17 Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi, şi striga: Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.
S-a luat după. [A urmat, KJV.] Gr. katakoloutheo ,,a se ţine după”, ,,a urma de-aproape”. Tânăra se ţinea îndeaproape de misionari şi striga fără încetare (cf. v. 18). Compară cu publicitatea făcută lui Isus de duhurile necurate sau demoni (Luca 4,33-37; 8,26-36).
Noi. Ultima apariţie a pronumelui inclusiv în această parte a naraţiunii. Nu mai e folosit până la cap. 20,5, unde Pavel se reîntoarce în Filipi. Pare de aceea probabil că Luca a rămas la Filipi, poate pentru a răspândi Evanghelia în districtul acela, şi a reluat legătura cu apostolii din nou, când Pavel a trecut prin cetatea aceea, în a treia lui călătorie misionară. Aceasta ar da lui Luca o şedere de vreo şapte ani în Filipi (vezi p. 102), deşi, natural, trebuie să se admită că el trebuie să fi făcut diferite călătorii în regiunile învecinate, în decursul acestui timp.
Dumnezeului Celui Prea Înalt. Gr. ho theos ho hupsistos, literal, ,,Dumnezeul cel prea înalt.” Pentru o corectă înţelegere a acestui titlu, e necesar să reţinem cadrul în care a fost folosit şi înţelesul cuvântului hupsistos. Cuvântul acesta era un termen poetic însemnând ,,cel mai înalt” sau ,,cel prea înalt” şi adesea cu referire la poziţie sau rang. Sensul lui în plan religios poate fi legat cu terminologia semitică. Canaaniţii aveau un dumnezeu al bolţii cerului, pe care îl numea Elyon, ,,Prea Înaltul”. Titlu acesta era aplicat şi lui Iehova, Dumnezeul israeliţilor (vezi Geneza 14,18). Grecii foloseau pe hupsistos ca un echivalent al lui Elyon şi-l foloseau pentru Zeus, căpetenia propriului lor panteon. Când au venit în contact cu religia iudaică, au folosit hupsistos pentru a reprezenta pe Iehova, Dumnezeul iudeilor. Aşa e folosit în LXX (Geneza 14,18-22; Numeri 24,16; Deuteronom 32,8; 2 Samuel 22,14 etc.). Titlul a devenit atât de bine cunoscut prin activitatea misionară a iudeilor din Diaspora, încât era folosit pentru Dumnezeire de romanii care dobândiseră oarecare învăţătură iudaică, fără să fi acceptat pe deplin religia lor. Inscripţii din regatul Bosforului, la nord de Marea Neagră, făcute în sec. I d.Hr. şi, deci, contemporane cu Pavel, mărturisesc amplu cu privire la folosirea lui hupsistos.
În cazul de faţă, titlul hupsistos era rostit de tânăra roabă. Întrucât se spune că fusese posedată de ,,un duh al lui Python” (vezi Fapte 16,16), cuvintele ei trebuie să fie considerate din punct de vedere al fundalului lor păgân. Când, deci, ea vorbea despre ,,Dumnezeul cel Prea înalt”, probabil că se referea la concepţia păgână comună a unei fiinţe divine vagi, despre care se presupunea că stăpânea peste binecunoscutul panteon grec. Cu toate acestea, cuvintele ei exprimau un mare adevăr. Creştinii după care se ţinea erau cu adevărat slujitori ai singurului Dumnezeu Prea Înalt. În ce priveşte cazuri oarecum similare, compară Marcu 1,24; 5,7.
Calea mântuirii. Vezi Ioan 14, 6; Fapte 4,12, unde Isus Hristos este descoperit ca singura cale de mântuire. Mintea întunecată a tinerei dorea după o participare la ,,calea mântuirii”, dar demonul din ea se împotrivea acelei ,,căi” şi cuvintele ei împiedicau lucrarea misionarilor.