15:3 După ce au fost petrecuţi de Biserică până afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor.
Petrecuţi. (,,Trimişi fiind”, Nitz). Obiceiul acesta e relatat de repetate ori în Fapte (cap. 20,38; 21,26). Însoţirea unui oaspete şi mai ales a unui învăţător care pleca o scurtă distanţă din drumul său, era considerat de iudei ca un act de ospitalitate. În felul acesta, Abraam a însoţit pe îngeri în drumul lor către Sodoma (Geneza 18,16). O veche tradiţie iudaică spune: ,,Un învăţător (însoţeşte) pe elevii săi până la marginile unei cetăţi; un coleg (însoţeşte) pe un altul până la limita de Sabat; un elev (însoţeşte) pe magistrul său o distanţă nelimitată” (Talmud Sotah, 46b, ed. Soncino, p. 243). O declaraţie atribuită lui Rabi Meir (c.150 d. Hr) zice: ,,Oricine nu însoţeşte pe alţii sau nu îngăduie ca el să fie însoţit e ca şi cum varsă sânge” (Ibid, p. 244).
Fenicia. Drumul apostolilor de la Antiohia la Ierusalim trecea de-a lungul coastei mării, trecând prin Sidon, Tir şi probabil Cezareea şi apoi prin Samaria. Ei au găsit pe cale ,,fraţi”, dând să se înţeleagă adunări statornicite. Unele din acestea fără îndoială fuseseră înfiinţate de Filip. Cu privire la originea altora nu se ştie nimic în afară de această scurtă aluzie, care sugerează cât de mult din istoria creştină primară n-a fost păstrată.
Întoarcerea neamurilor la Dumnezeu. (,,Convertirea Neamurilor”, KJV). În mod inevitabil aceasta a fost tema principală a lui Pavel. Fără îndoială el a istorisit despre multe ocazii cu amănunte depline şi a subliniat, aşa cum a făcut Petru cu Corneliu, că Duhul pusese sigiliul Său de aprobare pe primirea celor necircumcişi.
Au făcut o mare bucurie. Forma verbului folosit aici lasă a se înţelege că în timp ce Pavel şi Barnaba îşi continuau drumul spre Ierusalim, vestea convertirii neamurilor era primită fără încetare cu bucurie. Această atitudine din partea bisericilor din Fenicia şi Samaria contrastează izbitor cu îngustimea şi asprimea fariseilor din biserica din Ierusalim (v. 5) şi partida iudaizantă care căuta să vorbească în numele ei.
Tuturor. Compară cap. 11, 2-4.18. Biserica era fericită la auzul veştilor bune pe care le aduceau Pavel şi Barnaba. Aceia care stăruiau asupra circumciziunii pentru neamuri erau numai un grup printre iudeii creştini şi sunt descrişi ca ,,unii din partida fariseilor care crezuseră” (cap. 15,5). Fariseii erau susţinători zeloşi ai legii rituale.