15:2 Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite; şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba, şi câţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri.
Pavel şi Barnaba. Apostolii aceştia erau în centrul disputei, întrucât cererile iudaizanţilor prezentau o condamnare directă a lucrării pe care aceşti doi misionari o făcuseră în Cilicia, în Antiohia şi în prima lor călătorie misionară. O astfel de lucrare ei n-o puteau interpreta ca o biruinţă a harului lui Dumnezeu. Ei proclamaseră mântuirea prin credinţa în Hristos. Acum ei nu puteau să stea deoparte tăcuţi, în timp ce convertiţii lor erau învăţaţi că primirea harului lui Dumnezeu prin credinţă nu era îndestulătoare şi că ritualele exterioare trebuiau îndeplinite pentru a căpăta mântuirea.
Viu schimb de cuvinte. (,,Disensiune”, KJV). Gr. stasis, ,,situaţie”, ,,partidă”, sau ,,facţiune”. În Marcu 15,7 şi Luca 23,19 e folosit cu privire la insurecţia în care Baraba fusese şef de bandă. Aici el zugrăveşte un viu schimb de vorbe.
Păreri deosebite. (,,Dispută”, KJV; ,,Cercetare”; Nitz) Gr. zetesis, ,,o căutare” şi deci ,,întrebări”,
,,o dezbatere”.
Au hotărât. Gr. tasso, ,,a rândui”, ,,a aranja”. (vezi cap. 13,48).
Pavel şi Barnaba. N-ar fi putut fi aleşi reprezentanţi mai buni ai cauzei libertăţii în Evanghelie,
ca aceştia doi, care deja lucraseră cu atâta succes printre neamuri.
Câţiva. (,,Oarecari alţii”, KJV). Acestora nu li se dă numele. S-ar putea ca ei să fi fost profeţii din Antiohia (cap. 13,1) sau bărbaţi din Cipru şi Cirene (cap. 11,20) care aveau un interes pentru neamuri. Tit era, probabil, un exemplu impresionant de felul de lucrare pe care Duhul Sfânt îi făcuse în stare pe Pavel şi pe Barnaba să o facă (Galateni 2,1).
La Ierusalim. În ce priveşte chestiunea identificării acestei vizite la Ierusalim cu aceea din Galateni 2, vezi Note Adiţionale la sfârşitul capitolului, Nota 1.
Apostoli şi prezbiteri. Petru, Ioan şi Iacob, fratele Domnului, erau la Ierusalim (vezi Galateni 2,9; cf. cap 1,19). Aceştia împreună cu prezbiterii (vezi Fapte 11,30) şi poate alţi apostoli care nu sunt arătaţi pe nume, apar ca grup conducător al tinerei biserici. Faptul că biserica primară a deferit chestiunea mult dezbătută a circumciziei unui conciliu al apostolilor şi prezbiterilor din Ierusalim e un precedent foarte însemnat pentru organizaţia bisericească. Ea stă contra teoriei că decizia finală în chestiuni bisericeşti trebuie să fie dată de un om care acţionează ca un autocrat. Ea mai ilustrează şi nevoia de sfat şi autoritate la o treaptă mai largă decât acea a congregaţiei locale, când sunt în discuţie treburi care afectează întreaga biserică. Pentru biserica NT, apostolii şi slujbaşii bisericii iniţiale din Ierusalim constituiau în mod logic un asemenea consiliu de apel. În acelaşi timp, se va nota mai târziu în capitol (cap. 15, 22.25) că decizia finală în cazul de faţă era bazată pe acordul tuturor celor de faţă, inclusiv cei care prezentaseră cazul, ca delegaţi din Antiohia şi nu numai pe decizia conducătorilor din Ierusalim. Ducând problema lor la Ierusalim, Pavel şi Barnaba, şi de fapt întreaga biserică antiohiană, demonstrau încrederea lor în călăuzirea Duhului Sfânt prin conducerea de la Ierusalim. În felul acesta Pavel declară că a urcat la Ierusalim, ,,în urma unei descoperiri” (Galateni 2,2). Vezi AA 96.